Excelentă lucrare, pe care o văd însă pe un palier inferior romanelor “Zona zero” și “Rețeaua gândurilor”, cele două superbe realizări literare ce îi conferă lui Herbert Franke titlul de cel mai strălucit scriitor austriac de literatură science fiction.
“Capcana de sticlă” îi propune cititorului un studiu despre regulile de bază după care funcționează o societate distopică cu un profil militar, în care “ordinul nu se discută, se execută” reprezintă fundamentul esențial pe care această societate este așezată, iar una dintre concluziile ce pot fi desprinse în urma lecturii este aceea că atât în realitate cât și în literatură regimurile totalitare au la dispoziție doar două variante principale, două tipuri de abordări pe care le pot folosi pentru a-și impune controlul absolut asupra populației și, lucru de neînțeles, de fiecare dată este aleasă doar prima variantă, cea care accelerează declinul acestor regimuri totalitare.
Prima variantă este aceea de a pune ziduri și gratii, atât reale cât și virtuale, și de a analiza, direcționa și controla toate acțiunile indivizilor. Ca urmare, o parte dintre indivizi vor reacționa și se vor opune prin toate mijloacele acestor constrângeri. La început vor comenta doar și își vor prezenta opiniile contrare “orânduirii” pentru ca apoi, dacă situația generală nu se modifică, vor începe să se asocieze și să saboteze componentele pe care este clădit respectivul sistem dictatorial.
A doua variantă, pe care dictaturile nu o au niciodată în vedere, este aceea de a tăia în aparență gratiile cuștilor. Lasă-i pe cetățeni să comenteze orice doresc și oferă-le iluzia libertății și a autodeterminării iar rebeliunile se potolesc de îndată, fâlfâiala revoluționară se stinge și oamenii își văd de treabă, executând în liniște ordinele și sarcinile de serviciu trasate în închisoarea lor de unde se vede cerul, nimeni nu pleacă nicăieri pentru că nu are nici unde, nici de ce.
