Patru tineri au fost reţinuţi după ce au agresat un bărbat într-un apartament din București

Foto: Poliția Capitalei/ facebook

Poliția Capitalei a informat că au fost puse joi în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Prahova, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, au fost depistați și conduși la audieri patru bărbați pentru comiterea faptelor, iar în baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.
Acțiunea a fost desfășurată de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 1.

Sursa citată menționează că în fapt, la data de 25 august, în jurul orei 19.30, Secția 1 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns în apartamentul vecin și ar fi agresat fizic un bărbat, apoi i-ar fi sustras o sumă de bani.
Cazul a fost preluat de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale – Sector 1, iar în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani.

„Probatoriul administrat a relevat faptul că, la data de 25 august, în intervalul orar 18.30 – 19.15, cei patru ar fi pătruns în apartamentul unei femei, situat în Sectorul 1, unde l-ar fi atras pe bărbat, folosind telefonul acesteia, iar după ce l-ar fi introdus cu forța în interior, bănuiții l-ar fi agresat fizic aproximativ 40 de minute, cu scopul de a obține bani și i-ar fi provocat răni cu un obiect tăietor-înțepător. Totodată, bănuiții i-ar fi sustras persoanei vătămate telefonul mobil și un portofel cu bani și documente. Ulterior, în momentul în care bărbatul agresat a încercat să își asigure scăparea, doi dintre bănuiți ar fi exercitat din nou violențe asupra lui, apoi l-ar fi condus cu forța în două scări de bloc, iar în momentul în care acesta a fost introdus în lift, a reușit să fugă”, menționează Poliția Capitalei.

În urma agresiunilor exercitate de către cei patru asupra bărbatului, aceștia i-au provocat leziuni traumatice ce necesită 35-40 de zile de îngrijiri medicale.

La data de 14 septembrie, în urma efectuării perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care și mai multe substanțe, susceptibile de a avea efect psihoactiv.
Cu privire la substanțele susceptibile a avea efect psihoactiv, a fost sesizată Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.