„Parașutismul alege caractere tari”- BAȘTANIADA 2023 începe pe 25 septembrie

Fundația „General Grigore Baștan” anunță, COMPETIȚIA APLICATIV-MILITARĂ „MEMORIAL GENERAL-MAIOR GRIGORE BAȘTAN”.

Competiția de suflet a parașutiștilor militari români a ajuns în pragul celei de a XXXV-a ediții.

Începută acum mai bine de 38 de ani, la Suceava, acolo unde aeroclubul din localitate poartă cu cinste numele primului general parașutist din Armata României, această întrecere-manifest s-a mutat în timp în Crângul de la Buzău, acolo unde a fost mereu  „cuibul vulturilor lui Baștan”, iar anul acesta, pentru prima dată, va avea loc sub coordonarea și la sediul Batalionului 495 Parașutiști „Căpitan Ștefan Șoverth” – Aerodromul Clinceni.

Astfel, ceremonia de deschidere a competiției aplicativ-militare „Memorial general-maior Grigore Baștan” va avea loc în data de 25 septembrie, ora 11.00, fiind un eveniment de omagiere a parașutiștilor militari, aducând în memorie imaginea părintelui lor spiritual, generalul parașutist Grigore Baștan.

Baștaniada 2023, așa cum este ea cunoscută în rândul parașutiștilor, va reuni la start 8 echipe, 6 echipe din cadrul Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională și 2 echipe din Republica Moldova, acesta fiind un exercițiu ce este adresat tuturor structurilor militare care au încadrați militari parașutiști, atât din România cât și din străinătate și care execută parașutări cu parașute din categoria rotundă.

Intrarea este liberă.

Festivitatea de premiere a câstigătorilor competiției va fi în data de 29 septembrie, ora 10.00.

Cei care doresc să participe sunt invitați pe aerodromul Clinceni atât luni 25 septembrie 2023, ora 11.00 – pentru ceremonialul de deschidere, cât și vineri 29 septembrie 2023, ora 10.00 – la festivitatea de premiere a câștigătorilor.

În zilele desfășurării ceremonialelor, pentru a putea aduce împreună un omagiu parașutiștilor militari, la ora 10.15, respectiv 09.15, va pleca spre Aerodromul Clinceni un microbuz de la capătul tramvaiului 32 – Cora Alexandriei.

Amintim că, anul trecut mult râvnitul trofeu „General Grigore Baștan” a fost câștigat de Batalionul 53 Comando „Smaranda Brăescu”, Bacău.

Le urăm și noi CER SENIN – VOALURĂ PLINĂ echipelor participante și cei mai buni să câștige!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.