Traficul prin vama Isaccea a fost închis
Articol de bucurestifm, 26 septembrie 2023, 10:30
Traficul prin vama Isaccea din județul Tulcea a fost închis, anunță Garda de Coastă.
Măsura a fost luată din cauza atacurilor de azi noapte de pe partea ucraineană, la vama Orlovka.
La acest moment, poliţiștii de frontieră de la Isaccea operează strict autovehiculele de pe sensul de intrare în țară, iar traficul de ieșire este redirecționat către Galaţi, pe cale rutieră.
Cele două bacuri care asigură traversarea de pe un mal pe altul al Dunării sunt ancorate pe malul românesc.