Dacă își dorește un astfel de ajutor, cititorul se poate orienta în spațiul imaginat de Robin Hobb, cercetând harta celor șase ducate, prezentă la începutul fiecărui volum din trilogia asasinului și din cea a bufonului.
Pe această hartă, în partea de sud-vest, există un oraș numit Bingtown, complet lipsit de însemnătate în trilogiile despre care am amintit și marcat acolo doar ca un fel de punct de reper pentru capătul lumii, un loc în care doar cei mai cutezători corăbieri se încumetă să se aventureze. În romanul de față însă, Bingtown reprezintă un loc foarte important în viața personajelor imaginate de Hobb.
În afară de aceste coordonate geografice, romanul „Corabia magiei” nu are niciun fel de legătură cu ținuturile celor șase ducate sau cu personajele din trilogiile anterioare. Singurul lucru comun pe care îl are cu alte lucrări ale autoarei este frumusețea desăvârșită atât a stilului, cât și a felului în care este condusă narațiunea.
Țin minte că în urmă cu câțiva ani, când am ajuns la finalul celor 6 cărți dedicate lui Fitz și Bufonului, am fost aproape convins că este foarte greu să mai găsești în literatură, fantasy sau nu, un individ mai chinuit de autor așa cum a fost Fitz. Însă citind „Corabia magiei” mi-am dat seama că, prin comparație cu Wintrow, inocentul adolescent de 13 ani aruncat de Hobb într-o lume pentru care este departe de a fi pregătit, aproape orice alt personaj de roman la care m-aș putea gândi pare cu adevărat privilegiat de soartă.
Puși alături de Wintrow, Jean Valjean, Kunta Kinte, Oliver Twist sau Edmond Dantès se pot considera personaje de roman cărora autorii le-au dăruit o viață de-a dreptul fericită, plină de belșug și bunăstare.
Ezit deocamdată să mă apuc și de următorul roman al trilogiei, iar „Corabia magiei” îmi este de ajuns pentru moment, sunt mai mult decât încântat de ceea ce am citit, și pe deasupra nici nu văd cum ar reuși un scriitor, chiar și de valoarea doamnei Hobb, să îl năpăstuiască pe sărmanul Wintrow mai mult de atât.
