CNSU- România sprijină populaţia civilă din Fâşia Gaza
Articol de arionmihaela, 19 octombrie 2023, 23:55 / actualizat: 20 octombrie 2023, 2:58
Având în vedere situaţia de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat şi o criză umanitară în Fâşia Gaza, statul român a întreprins măsuri de monitorizare continue, pentru a oferi sprijin populaţiei civile afectate.
Astfel, premierul României, Marcel Ciolacu, la propunerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a convocat astăzi, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Prin hotărârea nou adoptată se acordă asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru populaţia civilă afectată din Fâşia Gaza, ce constă în produse alimentare şi articole de cazarmament, puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
Transportul produselor se va realiza cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, pe cale aeriană, prin asistenţa umanitară europeană respectiv, a organizaţiilor internaţionale implicate.
HOTĂRÂRE nr. 38 din 19.10.2023 privind acordarea de asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, populaţiei civile din Fâşia Gaza
Având în vedere situaţia de securitate din Orientul Mijlociu care a generat o criză umanitară în Fâşia Gaza,
luând în considerare propunerea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, vicepreşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în sensul acordării asistenţei internaţionale populaţiei civile din Fâşia Gaza, formulată în temeiul prevederilor art. 20 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management
al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 2 şi 4 din Hotărârea Guvernului nr.94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cu modificările
şi completările ulterioare,
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 – (1) Se aprobă acordare de asistenţă internaţională cu titlu gratuit pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza, constând în produsele alimentare şi articolele de cazarmament prevăzute în anexă la prezenta hotărâre.
(2) – Se propune Guvernului României aprobarea scoaterii de la rezervele de stat a bunurilor prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.
Art. 2 – Transportul bunurilor prevăzute la art. 1 se realizează pe cale aeriană cu resurse naţionale puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale sau după caz, prin alte mijloace.
Art. 3 – (1) Fondurile necesare executării misiunilor de asistenţă umanitară internaţională se alocă din bugetul Ministerului Apărării Naţionale şi, după caz, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
(2) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea, după caz, a cheltuielilor eligibile inclusiv a celor din bugetul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, conform prevederilor legale.
Art. 4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE
COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Anexa la HCNSU nr. 38 din 19.10.2023
Lista produselor alimentare şi articolelor pentru adăpostire propuse
pentru a fi scoase de la rezervele de stat, în vederea sprijinirii
populaţiei civile din Fâşia Gaza, afectată în urma conflictului cu statul
Israel
Nr. crt. Produse Cantitate Masa Volum
1. Conserve de legume 30 tone 30 tone 60 mc
2. Ulei de floarea soarelui 10 tone 10 tone 20 mc
3. Zahăr 20 tone 20 tone 40 mc
4. Orez 10 tone 10 tone 20 mc
5. Făină 20 tone 20 tone 40 mc
6. Corturi civile (4 persoane) 500 cpl 70 tone 180 mc
7. Paturi 2000 bucăţi 34 tone 400 mc
8. Saltele 2000 bucăţi 8 tone 400 mc
9. Pături 2000 bucăţi 8,5 tone 50 mc
10. Cearşafuri 4000 bucăţi 2 tone 30 mc
11. Perne 2000 bucăţi 1 tonă 40 mc
12. Feţe pernă 4000 bucăţi 1 tonă 15 mc
13. Saci de dormit 2000 bucăţi 2,7 tone 31 mc
14. Apă minerală 20 tone 20 tone 40 mc
TOTAL 237,2 1366
sursa foto: DSU, FB