UMF „Carol Davila” anunţă că şi-a consolidat poziţia în Top Shanghai
Articol de arionmihaela, 27 octombrie 2023, 15:57
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a anunţat că şi-a consolidat poziţia Shanghai Ranking – clasament internaţional al instituţiilor de învăţământ superior, fiind prezentă în trei domenii de studii în acest an.
Potrivit unui comunicat de presă, UMF „Carol Davila” apare anul acesta de trei ori în Shanghai Ranking pentru Medicină Clinică (poziţia 101 – 150), Sănătate Publică (poziţia 151 – 200) şi Tehnologie Medicală (poziţia 151 – 200), fiind cea mai bine poziţionată universitate din România.
„Menţinerea universităţii noastre în acest prestigios top internaţional în domeniul Clinical Medicine pe o poziţie similară cu cea ocupată în 2022, dublată de cele două noi poziţionări în domeniile Public Health şi Medical Technology este meritul comunităţii academice de la UMF Carol Davila, care demonstrează încă o dată că este un pilon important în planul cercetării ştiinţifice medicale internaţionale. Am convingerea că, prin efortul susţinut al întregului corp academic, UMF Carol Davila îşi va îmbunătăţi continuu poziţionarea în clasamentele internaţionale. Cu această ocazie, ţin să aduc din nou sincere mulţumiri tuturor membrilor comunităţii academice, precum şi studenţilor universităţii noastre”, a declarat rectorul Viorel Jinga.