Crevedia-Rafila: Cei doi pacienţi care au fost transferaţi în Italia continuă de luni tratamentul la Timişoara
Articol de arionmihaela, 30 octombrie 2023, 13:08
Cei doi pacienţi care au fost transferaţi în Italia după explozia de la Crevedia, unul dintre ei cu peste 80% din suprafaţa corporală arsă, se întorc luni în România şi vor continua tratamentul la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
„Aş vrea să vă dau o veste foarte importantă – cei doi pacienţi care au fost transferaţi în Italia, unul dintre ei cu peste 80% din suprafaţa corporală arsă, se întorc astăzi în România. Vor ajunge la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara, pentru continuarea tratamentului şi pentru recuperare, dar faptul că am reuşit să-i transferăm în primele ore a contat foarte mult. Aş vrea să le mulţumesc celor de la Grupul San Donato, care ne-au ajutat încă din primele momente, dar, bineînţeles, şi tuturor celorlalte spitale din Germania, din Belgia, care au făcut acelaşi lucru, şi oamenii care au avut suferit au avut o bună şansă pentru a supravieţui şi pentru a se vindeca” a afirmat Rafila.
La opt ani de la incendiul de la Clubul Colectiv, ministrul a susţinut că lucrurile „s-au schimbat şi sunt în schimbare accelerată în ceea ce priveşte posibilitatea de a trata pacienţii cu mari arsuri din România”.
„În primul rând, personalul este pregătit şi antrenat, inclusiv în cele mai importante centre care tratează pacienţii cu arsuri din Europa. Suntem capabili să tratăm pacienţii cu arsuri din România. La accidentul de la Crevedia am avut o reacţie extrem de rapidă, ca şi ţară, nu numai ca Minister al Sănătăţii, dar lucrurile au fost foarte bine puse la punct. Am lucrat împreună cu colegii de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care au asigurat transferul pacienţilor”, a declarat Rafila