Plan roșu de intervenție în județul Dâmbovița, în urma unui accident rutier!

UPDATE 20.15: În microbuzul implicat în accidentul rutier se aflau 13 pasageri. Toate persoanele au fost evaluate la fața locului de către echipajele medicale. 8 persoane au necesitat transportul la spital pentru investigații de specialitate.
Victimele sunt conștiente, cooperante și prezintă multiple traumatisme.
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. Valorile de trafic sunt ușor ridicate în zonă.

Știre inițială: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 7, în zona localității Feţeni, județul Dâmbovița, un microbuz în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat lateral în afara părții carosabile, în urma defecțiunii unei anvelope.

În urma impactului 8 persoane ar fi suferit leziuni la prima vedere, însă sunt în evaluare medicală toți pasagerii.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, pentru intervenția echipajelor.

„Având în vedere numărul de persoane implicate, la nivelul județului Argeș, unde a fost primit apelul de urgență, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului, echipajele operative intervin cu 3 ambulanțe SMURD și 5 ambulanțe SAJ. În sprijin, de la ISU DB se intervine cu 3 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SAJ, 1 autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 autospecială de descarcerare „, informează IGSU. Misiunea este în dinamică.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.