ATENTIE! Noi tentative de phishing

facebook.com/Economie.gov.ro
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului avertizeaza ca apar atacuri de tip phishing asupra unor companii de stat. Cele mai recente au vizat Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale ‘Transgaz’ S.A, folosind imaginea şi numele ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea.
Site-urile web implicate în aceste acţiuni utilizează fără permisiune imaginea companiilor respective şi a unor persoane publice, în încercarea de a obţine credibilitate şi pentru a obţine câştiguri frauduloase.

Această prezentare necesită JavaScript.

‘Aceste încercări de fraudă se bazează pe promisiuni exagerate de câştiguri rezultate din tranzacţionarea acţiunilor companiei pe diverse platforme. Ştefan-Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului nu susţine şi nu încurajează prin declaraţii publice utilizarea vreunei platforme de tranzacţionare sau dezvăluirea datelor personale (numărul contului bancar, datele din actul de identitate)’, transmite Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
Pentru a evita astfel de tentative de fraudă, ministerul recomandă ca înainte de a lua o decizie de investiţii să fie consultate sursele oficiale de informare:  pentru Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale ‘Transgaz’ S.A. – www.transgaz.ro  sau Ghidul de a deveni investitor, disponibil pe pagina de internet a Bursei de Valori Bucureşti, la adresa: https://m.bvb.ro.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.