Circulaţia tramvaiului 41 este blocată pe Şoseaua Crângaşi, pe ambele sensuri, din cauza unor deficienţe la linia de tramvai, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti (STB), pe reţeaua X, fostă Twitter.
‘Linia 41 – blocată pe ambele sensuri pe Şos. Crângaşi. Cauza: deficienţe linie de tramvai’, a notat STB la ora 16:50.
Potrivit sursei citate, pentru preluarea fluxului de călători s-a format linie navetă de autobuze 641, între Ghencea şi Piaţa Presei.