Atenție la reducerile de Black Friday
Articol de bucurestifm, 10 noiembrie 2023, 11:45
Astăzi este Black Friday, iar InfoCons pune la dispoziția consumatorilor unica aplicație de protecția consumatorilor, independentă și transparentă prin care se pot apela direct și rapid numerele de urgență la nivel local, național și internațional în cazul în care aceștia întâmpină probleme cu produsele și serviciile pe care le achiziționează.
Aplicația InfoCons adună în secțiunea SOS numerele pentru Protecția Consumatorilor, Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Urgențe, Ambulanță, Poliție, Pompieri sau Protecția Copilului etc.
Prin descărcarea aplicației de pe App Store, Google Play sau App Gallery, consumatorii au acces direct și transparent la alertele rapide pentru produsele nealimentare, actualizate zilnic și însoțite de detalii precum:
- denumire produs;
- țara vizată;
- gradul de risc;
- originea produsului;
- data la care intră alerta în vigoare;
- fotografia cu produsul vizat
Atenție! Înainte de achiziționare, accesați Aplicația InfoCons pentru a vă asigura că produsele nu fac sau nu au făcut obiectul alertelor pentru produsele nealimentare emise de Uniunea Europeană.
În U.E. aveți dreptul de a returna produsele achiziționate online sau prin alte mijloace de vânzare la distanță (prin telefon, prin poștă, de la un comis voiajor) în termen de 14 zile, pentru a beneficia de rambursarea integrală a sumei plătite. Nu aveți nevoie de un motiv special pentru a face acest lucru, e suficient să vă răzgândiți.
Perioada de reflecție de 14 zile nu este valabilă în cazul tuturor produselor. Iată câteva excepții:
- bilete de avion și de tren, bilete la concerte, rezervări la hotel, închirieri de mașini și servicii de catering rezervate pe perioade sau la date determinate
- produse alimentare și băuturi livrate la domiciliu, în mod regulat (ex. de către un lăptar)
- produse fabricate la comandă sau personalizate în mod clar (ex. un costum făcut la comandă)
- înregistrări audio-video sau programe informatice sigilate, precum DVD-urile, pe care le-ați desigilat după primire;
- conținutul digital on-line, dacă ați început deja descărcarea sau vizionarea on-line și dacă ați acceptat faptul că vă pierdeți dreptul de a vă retrage din contractul de achiziție odată începută descărcarea sau vizualizarea;
- bunuri cumpărate de la persoane fizice, mai degrabă decât de la companii/comercianți;
- contractele urgente de reparații și întreținere – dacă sunați un instalator pentru a-l ruga să vă repare un duș, nu puteți anula lucrarea, odată ce ați convenit asupra prețului serviciului.
Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice:
- fie prin menționarea noului preț lână prețul anterior, barat;
- fie prin mențiunile „preț nou”, „preț vechi” lângă sumele corespunzătoare;
- fie prin menționarea procentului de reducere și a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat.