FCSB învinge în 10 oameni și trece pe primul loc în clasament, după pașii greșiți făcuți de CFR Cluj și Rapid

FCSB a câștigat meciul pe care l-a avut de disputat în etapa a 16-a din Superligă, contra celor de la FCU Craiova 1948. Scorul final al partidei care s-a jucat pe Arena Națională, în fața a peste 9.000 de spectatori, a fost de 2-1 în favoarea gazdelor, în ciuda faptului că trupa din Capitală a evoluat mai bine de o jumătate de oră în inferioritate numerică.

Înainte de startul duelului din București, antrenorul ”roș-albaștrilor” a surprins prin primul 11 pe care l-a alcătuit, deoarece Andrea Compagno a fost lăsat în afara lotului, pe postul său evoluând Eduard Radaslavescu. De asemenea, Octavian Popescu nu s-a aflat nici el printre jucătorii selectați de tehnicianul cipriot. 

În plus, pe linia de fund, lângă fundașul central, Siyabonga Ngezana, s-a aflat Mihai Lixandru, care, la bază, este mijlocaș central. Timp de un sfert de oră din confruntarea din campionatul intern, peluza ”roș-albastră” a stat în spatele scaunelor pe care trebuia să le ocupe, protestând atât la adresa finanțatorului clubului, Gigi Becali, din cauza implicării acestuia în chestiunile tehnice ale echipei, cât și la adresa rezultatelor slabe din ultima perioadă.

Chiar și așa, duelul dintre cele două formații a început cu FCSB în ofensivă, atunci când în minutul cinci al întâlnirii, Eduard Radaslavescu a tras slab, pe jos, pe centrul porții apărate de Gurău, bifând prima tentativă de a înscrie a gazdelor.

La patru minute distanță de ocazia vârfului formației din Capitală, extrema stângă, Florinel Coman,  a punctat decisiv după ce a transformat o lovitură liberă din colțul din dreapta careului craiovenilor. Acesta a trimis pe jos, iar balonul a mușcat gazonul chiar în fața goalkeeper-ului oltenilor, care nu a mai putut interveni decisiv.

După deschiderea scorului, fotbaliștii gazdelor au revenit în atac, iar Alexandru Băluță a obținut o lovitură de la unsprezece metri, după ce un fundaș advers i-a pus piedică în careu. Responsabilul executării acestui penalty a fost căpitanul echipei, Darius Olaru, care a trimis imparabil, în stânga portarului celor de la FCU Craiova 1948.

În minutul 15 al confruntării de pe Arena Națională, fanii din galeria celor de la FCSB au ales să intre în peluză și să scandeze pentru a își încuraja favoriții. După un sfert de oră de la pătrunderea ultrașilor gazdelor pe stadion, fanii oaspeților au protestat, la rândul lor, împotriva patronului clubului, Adrian Mititelu, timp de câteva minute, afișând bannere explicative.

Chiar înainte de fluierul final al primului act, craiovenii s-au remarcat pentru prima dată pe plan ofensiv prin Bahassa care a intrat în careu după ce a primit o pasă de la Sidibe. Acesta a decis să trimită un șut-centrare spre poarta adversă, testându-l pe Târnovanu, care a respins în corner.

Scorul pauzei a fost de 2-0 pentru formația ”roș-albastră”, iar la reluarea jocului, craiovenii au fost mai hotărâți și au fost la un pas de a marca prin Aurelian Chițu. Acesta a reluat spre poartă după o centrare pe jos venită de la Sidibe, dar balonul a trecut paralel cu linia porții.

În minutul 51 al înfruntării din campionatul intern, Florinel Coman a sărit periculos la cap și a trimis puternic spre poarta oltenilor, dar Gurău a fost la post și a scos mingea de sub bara transversală. Cel care s-a aflat la inițierea centrării a fost Damjan Djokovic, care l-a găsit ideal pe internaționalul român la acea fază.

Același Florinel Coman a șutat dintr-o lovitură liberă, la două minute după marea ratare, dar balonul trimis de extrema celor de la FCSB nu a mai avut o precizie similară cu cea din prima repriză, atunci când reușea să deschidă scorul.

În minutul 58 al partidei, Elias Charalambous a primit o veste proastă, la aflarea eliminării lui Valentin Crețu. Apărătorul dreapta al vicecampioanei României a intervenit dur asupra unui adversar, cu talpa înainte, iar arbitrul de la centru a taxat comportamentul nesportiv al acestuia.

Fiind nevoită să evolueze în zece, FCSB a mutat și Ovidiu Popescu a fost introdus pe teren pentru a blinda linia de mijloc din fața apărării. Cu toate acestea, cei care au înscris următorul gol au fost fotbaliștii formației craiovene, atunci când Vladislav Blănuță a reluat cu capul din jurul punctului cu var, dintr-o centrare venită de la Vlad Achim. Acesta a plasat mingea în colțul din dreapta jos al porții apărate de Târnovanu și a readus-o în joc pe FCU Craiova 1948.

Până la finalul evenimentelor, în ciuda unei presiuni vizibile puse asupra buturilor ”roș-albastre” de către trupa olteană, ocaziile mari nu au apărut, iar defensiva gazdelor s-a dovedit a fi una bine structurată. Cu cinci minute înainte de expirarea timpului regulamentar, un copil a pătruns pe gazon pentru a saluta câțiva dintre fotbaliștii săi preferați de la FCSB. Jucătorii actualului lider din Superligă au dat mâna cu micul fan și l-au poftit să asculte îndrumările stewarzilor pentru a evacua suprafața de joc.

Scorul final a fost de 2-1 pentru trupa condusă de pe margine de Elias Charalambous, care ocupă, în prezent, prima poziție din ierarhia întrecerii interne. Pentu că a profitat de pașii greșiți comiși de contracandidatele la titlu, CFR Cluj și Rapid, FCSB s-a distanțat la trei, respectiv, patru lungimi de formația ardeleană și echipa ”giuleșteană”.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.