Banii cetățenilor cheltuiți fără rost și împotriva voinței acestora? 

Aseară, cetățenii de pe Strada Dumitru Zosima, din Sectorul 1, s-au strâns pentru a treia oară, pentru a protesta împotriva proiectului de „modernizare” a străzii lor, demarat de către Primăria din Banu Manta nr. 9.

Cetățenii se plâng de disconfortul creat de lucrările fără rost – fiindcă ei sunt mulțumiți de calitatea carosabilului și a trotuarelor, disconfort care se va repeta, anul viitor, când Apa Nova va interveni pentru a schimba țevile de apă și canalizare.

Dar o nemulțumire și mai mare vizează îngustarea carosabilului și lărgirea trotuarelor.
Un domn venerabil spune că nu va mai avea curajul să meargă la piață cu bicicleta, pentru că nu va mai avea loc pe carosabilul îngustat de mașini.
O altă vecină spune că trotuarele lărgite nu vor fi de niciun folos nimănui și mai ales persoanelor în scaun rulant, pentru că stâlpii de iluminat public, din beton, rămân în mijlocul trotuarului. Astfel încât scaunul rulant nu încape nici în spațiul dintre stâlp și peretele casei sau gard, nici între stâlp și bordură.
Mai mulți cetățeni vârstnici de pe Strada Dumitru Zosima nu vor putea beneficia de intervenția unei ambulanțe, în caz de nevoie, pentru că mașina salvării nu va mai avea loc pe stradă, se plâng aparținătorii acestora.

Mai mult, pe strada în lungime de 671 de metri, sunt 109 numere poștale și circa 200 de mașini ale riveranilor.
În actuala configurație de o parte și cealaltă a străzii pot fi parcate circa 240 de mașini, ceea ce permite și parcarea mașinilor de la firmele care au sediul pe Zosima.
După „modernizarea” străzii de către Primăria Sectorului 1, numărul locurilor de parcare va scădea la 39-40, ceea ce va genera probleme și certuri între vecini pentru locurile de parcare, spun riveranii.

Oamenii se plâng și de lipsa de transparență a Administrației din Banu Manta nr. 9.
Riveranii nu au fost consultați, în prealabil, în legătură cu proiectul de „modernizare” a străzii pe care locuiesc.
Ba mai mult decât atât, deși au fost în două rânduri la primărie pentru a-și expune nemulțumirile, nimeni nu a ținut cont de părerea lor, se plâng cetățenii.

Pe lângă lipsa consultării publice și chiar împotrivirea comunității locale, proiectul mai suferă și de alte lacune.
Astfel, nu există un Plan de Urbanism Zonal, așa cum cere legea, în cazul reconfigurării, a schimbării geometriei unei străzi.
Lucrările sunt executate în baza unui contract subsecvent unui acord cadru din 2020. Numai că acordul cadru este încheiat pentru reparații la străzile din Sectorul 1.
Reparațiile pot însemna plombarea de gropi sau chiar înlocuirea stratului de asfalt de pe carosabil și de pe trotuare, dar nu pot include schimbarea geometriei străzii – lărgirea trotuarelor, îngustarea carosabilului.

În context trebuie amintit faptul că în Sectorul 1 există, încă, peste 80 de străzi de pământ, iar la aprobarea bugetului Sectorului 1, consilierii locali au stabilit ca prioritatea să o reprezinte modernizarea acestora, prin extinderea sistemului de apă și canalizare și realizarea unui sistem rutier modern cu asfalt.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.