Încep Campionatele Europene de gimnastică aerobică din Antalya
Articol de bucurestifm, 16 noiembrie 2023, 12:06
România participă cu un lot de 23 de sportivi format din 11 seniori şi 12 juniori la Campionatele Europene de gimnastică aerobică programate în perioada 17-19 noiembrie în Antalya (Turcia).
Sportivii români vor evolua la Campionatul European la şase probe: individual feminin şi individual masculin, perechi mixte, trio, grup şi dans aerobic.
La ultima ediţie a Campionatelor Europene, Pesaro 2021, delegaţia României a câştigat 11 medalii (2 de aur, 5 de argint şi 4 de bronz).
Cei 23 de sportivi sunt:
Seniori: Mădălin Boldea, Darius Branda, Sandra Dincă, David Gavrilovici, Leonard Manta, Daria Mihaiu, Vlăduţ Popa, Claudia Ristea, Larisa Şuiu, Antonio Surdu, Daniel Ţavoc;
Juniori: Raisa Ioana Alexe, Alexandra Ioana AndreI, Daniel Anton, Maia Balogh, Alexandru Berbece, Bianca Cîmpan, Isabel Colioglu, Mara Dragomir, Melissa Fărcuţa, Emma Maria Rotaru, Bianca Voicu, Maria Alessia Vrâncianu Panciu.
Gimnaştii români sunt însoţiţi de Mădălina Cioveie, Mariana Mezei (antrenoare), Cristina Dulgheroiu, Cristiana Spînu (arbitre), Maria Fumea (şef de delegaţie), Petra Teleman şi Răzvan Spirescu (personal medical). Alina Drăgan va fi prezentă la competiţie în calitate de preşedinte al Comitetului Tehnic al gimnasticii aerobice din cadrul European Gymnastics.