Bucureștenii defavorizați sunt lăsați baltă de autoritățile locale?
Articol de Mircea Apostolescu, 17 noiembrie 2023, 15:22 / actualizat: 17 noiembrie 2023, 18:03
Conform unui raport al ActiveWatch și Prada, „Locuirea precară și locuirea socială în București – multe strategii, puține locuințe”, publicat de cele două organizații, Bucureștiul se confruntă cu o lipsă acută de politici publice în domeniul locuirii.
De asemenea, relația dintre persoanele aflate în situație de vulnerabilitate și reprezentanții instituțiilor publice locale (poliție locală, asistenți ai direcțiilor de asistență socială) este una mai degrabă de ostilitate, spune Irina Zamfirescu, de la ActiveWatch.
Cele două organizații au documentat, timp de un an de zile, viața persoanelor care locuiesc în condiții precare, politicile publice locale cu privire la locuirea socială de la nivelul Municipiului București și au analizat cadrul legislativ și rolul instituțiilor centrale în ceea ce privește asigurarea dreptului la o viață trăită în demnitate pentru toți cetățenii.
Asta deoarece condițiile de locuire au impact direct asupra exercitării unor drepturi fundamentale precum accesul la educație sau dreptul la sănătate.
Lansarea raportului a beneficiat de prezența primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu, și a primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Cele două autorități locale sunt singurele care au politici publice eficiente în domeniul locuirii pentru categoriile defavorizate.
Astfel, Primăria Sectorului 2 oferă persoanelor defavorizate un ajutor la plata chiriei. Pentru că persoanelor defavorizate le este greu, adesea, să găsească o locuință de închiriat, Primăria Sectorului 2 vrea să înființeze o agenție pentru închiriere de locuințe sociale pentru persoanele vulnerabile.
„Asta înseamnă că Primăria subvenționează chiria sau o parte din chirie, în așa fel încât persoanele vulnerabile să își găsească locuri în locuințe normale. Deci, să nu creăm spații în care toate persoanele vulnerabile să stea în același loc, ci să fie integrate în comunitate”, a explicat Mihaiu.
Primăria Sectorului 2 vrea să construiască locuințe pentru tinerii din categoriile defavorizate. Proiectul va avea finanțare din PNRR.
Primăria Sectorului 6 a construit, deja, 250 de locuințe sociale, la o cerere de 305 locuințe. Totuși, beneficiarii nu pot ocupa locuințele din cauză că Primăria Capitalei refuză avizele pentru racordarea la utilități.
„Și am fi putut, încă în urmă cu șase luni, să le fi atribuit, astfel încât oamenii să se poată muta, dar, din păcate, Primăria Capitalei ne întârzie cu niște avize. Este vorba despre avizele la branșamente.
Proiectul inițial nu a inclus aceste lucruri, n-a fost început pe timpul mandatului meu, acum este finalizat, dar avem aceste mici probleme. Sper să le depășim și oamenii să poată să ocupe aceste locuințe pentru că pentru ei le-am făcut cât mai repede”, explică edilul din Calea Plevnei, Ciprian Ciucu.
O altă direcție a politicilor de locuire ale Primăriei Sectorului 6 este aceea de a introduce în legalitate așezările informale. Mai mult, Autoritatea Locală a Sectorului 6 încearcă să racordeze la utilități, să transforme locuințele improvizate în unele în care oamenii să beneficieze de toate condițiile normale de locuire.
„Chiar în zona Lacului Morii, avem o comunitate de 15-20 de familii, care stau, informal, pe un teren care nu aparținea nimănui. Noi am intabulat terenul pentru a fi în Sectorul 6, și, acum, am dat în proiectare, să construim chiar acolo, pe acele spații, niște locuințe pentru acei oameni, pentru ca să devină, din informal, în formal. Acum căutam să ne uităm în legislație, ca să vedem care este metoda ca să le putem atribui direct”, a declarat Ciprian Ciucu pentru București FM.
Din păcate, la nivelul Sectorului 1, nu se fac eforturi pentru a rezolva problema locuințelor sociale.
„Încă din 2020, noi am tot introdus în bugetul local și am alocat sume de bani pentru achiziția de locuințe sociale. În 2021, am depus inclusiv un proiect pentru achiziția de pe piața liberă a peste 300 de locuințe sociale. Din păcate, doamna primar Armand nu a introdus acest proiect pe circuitul deliberativ. Încă așteptăm.
Deși noi am alocat, în buget, aceste sume, nu s-a întâmplat nimic. Fondul de locuințe sociale a rămas același, nu s-au mai făcut reparații sau alte modernizări. Nu știm, în acest moment, câte locuințe s-au mai dat, pe lista de priorități. Abia în noiembrie, anul acesta, am aprobat lista de priorități, care trebuia aprobată încă de la începutul anului.
În prezent, sunt peste 753 de cereri pentru închirierea unei locuințe sociale, dar fondul este insuficient”, a declarat, pentru București FM, președintele de ședință al Consiliului Local al Sectorului 1, Daniela Popa, prezentă la lansarea Raportului Active Watch și Prada.
În context, trebuie menționat faptul că, la nivel internațional există o amplă dezbatere cu privire la criza locuirii, adică creșterea prețurilor cu privire la locuire dincolo de nivelul de suportabilitate al cetățenilor.
Această discuție publică în România încă nu a fost inițiată, în ciuda evidenței că România traversează o perioadă în care costurile de locuire sunt împovărătoare pentru mulți dintre cetățeni.
România a semnat Declarația de la Lisabona cu privire la platforma europeană pentru combaterea fenomenului de locuire în stradă. De asemenea, prin Strategia națională privind incluziunea socială a persoanelor fără adăpost și Strategia națională pentru locuire, Guvernul României și-a asumat obiective în domeniul locuirii și al asistenței sociale pentru persoanele vulnerabile.