Bine de citit: Ucenicul asasinului

Sursa foto: Razvan Ursuleanu

Nu mă mai întâlnisem cu preotul Mihai Andrei Aldea de o bună bucată de vreme, așa că m-am hotărât să merg la una dintre slujbele sale și să stăm puțin de vorbă după aceea, dacă avea timp și pentru acest lucru.

Zi de duminică, biserica plină de enoriași, Mihai Andrei Aldea îmbrăcat în alb și îndrumând oamenii pe Calea cea Dreaptă, iar la finalul slujbei, după ce lumea a plecat, am început să discutăm împreună despre lucrurile obișnuite, asta însemnând proza, poezia, jocurile pe calculator și muzica (în urmă cu timp, Mihai Andrei Aldea înființase, chiar lângă biserică, o sală unde copiii nevoiași se puteau juca pe calculator și puteau învăța să cânte la chitară și la alte instrumente muzicale).

Sursa foto: Razvan Ursuleanu

După ce am discutat puțin despre noile strategii la Age of Empires (un joc virtual foarte popular la vremea aceea), părintele m-a sfătuit să mă apuc degrabă să citesc trilogia asasinului, scrisă de Robin Hobb, pentru că sunt niște cărți pline de învățăminte.

Probabil că aș fi izbucnit în râs dacă aproape oricine altcineva ar fi pretins că poate exista o legătură între asasini și învățămintele spirituale, dar Mihai Andrei Aldea este un scriitor admirabil, de asemenea autor al unei trilogii încântătoare („Drumul spre Vozia”) și unul dintre puținii oameni cu adevărat erudiți pe care am avut bucuria de a-i cunoaște, așadar am fost absolut sigur că dacă părintele Aldea spune așa, atunci așa și este.

Chiar așa a fost. „Ucenicul asasinului” rămâne și în prezent singura carte pe care am citit-o din scoarță în scoarță fără a-mi ridica măcar o dată privirea din paginile sale, iar cititorilor care au îndrăgit seriile de cărți fantasy „Stăpânul inelelor” și „Urzeala tronurilor” nu doar că le recomand trilogia asasinului, ci literalmente îi somez să o citească.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.