Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: 1 Decembrie, în pas de maraton

Articol de Monica Liche, 30 noiembrie 2023, 17:28

Sport, sănătate și un eveniment care elevează mândria de a fi român, aceste sunt ingredientele Maratonului de 1 Decembrie, organizat de Asociaţia Clubul Sportiv Elite Running în parteneriat cu Primăria Sectorului 3 al Municipiului București. Am discutat despre evenimentul organizat cu ocazia  Zilei Naționale a României, cu Radu Preda, organizator, invitatul lui Răzvan Ursuleanu #InComunitate

„Peste 850 de alergători vor fi în parcul IOR.  E modul sportivilor de a  sărbători Ziua Națională. Este și cea mai mare competiție din decembrie, din România, iar asta e de ani de zile și sperăm să o menținem așa. Ne-ar face mare plăcere ca pe lângă alergători să fie cât mai mulți oameni care să-i încurajeze. Am văzut că oamenii au început să se bucure de prezența atleților pe stradă și sperăm să-i inspirăm pe cât mai mulți să participe la astfel de competiții.”

 Cursele Competiției

În cadrul acestui eveniment există curse pentru toate gusturile, de la cele pe distanțe mici, până la maraton și curse organizate pe categorii de vârstă. Fiecare cursă a fost gândită pentru a îi motiva pe bucureșteni să facă primul pas către o viață activă .

„Proba regină este maratonul pe distanța de 42 de kilometri, dar există și semi maraton. Avem și o probă de 11, 1 km și proba de 3, 95 km, cursa cetățenilor Sectorului 3, la care, evident, poate participa oricine, nu trebuie să fie neapărat din București, din sectorul 3.  Fiecare probă are o altă oră de start. Începem la 9 cu maraton  și semi maraton. La ora 11:00 avem startul pentru 11,1 km, pentru că acolo sunt cei mai mulți concurenți. La ora 12:15 avem cursa cetățenilor Sectorului 3, care e precedată de un start pentru  sportivii cu dizabilități, care se află în fotolii rulante.”

Maraton gratuit pentru cei care s-au antrenat

Locuitorii Sectorului 3 au avut ocazia ca prin înscrierea și participarea  la un număr de antrenamente, să  fie scutiți de taxa de participare la maraton.” Este un cadou făcut de primărie, pentru locuitorii sectorului.”, a spus Radu Preda, care a mai adăugat”

„Primăria Sectorului 3, partenerul nostru pentru Maratonul 1 Decembrie, a reușit să creeze o comunitate de alergători în Sectorul 3. Practic, din 2016, de când noi am preluat organizarea, suntem în parteneriat cu ei. Pe lângă maraton avem un program de antrenamente care se adresează locuitorilor Sectorului 3.  Anul ăsta au fost înscriși peste 200 de participanți în cadrul antrenamentelor. Dacă locuiești în Sectorul 3 și participi la cel puțin 6 ședințe de antrenament, primești înscrierea gratuită la Maraton 1 decembrie. Anul acesta  au fost peste 100 de alergători din sectorul 3 care și-au îndeplinit norma de cel puțin 6 antrenamente într-un an.”

 Aleargă pentru tine sau pentru o cauză umanitară

 Maratonul de 1 Decembrie se înscrie în panelul celor care și-au propus să-și ajute semenii, astfel că participanții pot opta să doneze sau să încurajeze donarea în favoarea câtorva fundații și asociații umanitare.

„Cred că tot din 2018 am început să avem o componentă caritabilă în cadrul competiției noastre.  Sunt câteva cauze caritabile asociate evenimentului, iar anul ăsta, de exemplu, avem „Asociația Niciodată Singur”, care ajută vârstnicii care au nevoie de susținere, „Help Autism”, „Fabrica de Daruri” sau  „Fundația Autonom”. Alergătorii au posibilitatea să doneze o sumă în momentul în care se înscriu bifează acolo că vor să doneze o sumă de bani pentru una din asociații sau își pot chiar crea o pagină dedicată ă strângerii de fonduri, pe platforma Galantom, o platformă web care își propune să susțină cauzele caritabile.” – Radu Preda, organizator 

Participarea la un astfel de eveniment, fie că este determinată de o provocare, de un scop umanitar sau că are ca substrat o motivație personală, dacă ne ridică din fotolii și ne determină să avem o viață activă, reprezintă cel mai important pas către  sănătatea noastră.

Actualitate vineri, 28 martie 2025, 09:08

Expoziţia caritabilă „Mapamond” – astăzi la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Expoziţia de artă plastică „Mapamond”, organizată cu scop caritabil, în beneficiul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din...

Expoziţia caritabilă „Mapamond” – astăzi la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Actualitate vineri, 28 martie 2025, 08:50

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte la Palatul Cotroceni; conflictului din Ucraina şi implicaţiile pentru România, pe ordinea de zi

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte, astăzi la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi figurând, printre altele, perspectivele...

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte la Palatul Cotroceni; conflictului din Ucraina şi implicaţiile pentru România, pe ordinea de zi
Actualitate vineri, 28 martie 2025, 06:56

Bate vantul si ploua

Astazi in Capitala vantul va sufla cu putere si va ploua, mai ales seara. Temperatura maxima va fi de 15…16 grade. Si in tara vremea va fi în...

Bate vantul si ploua
Actualitate joi, 27 martie 2025, 17:08

Află cum a devenit ANM unul dintre cele mai moderne servicii din Europa

Schimbările climatice aduc provocări reale, iar datele meteo nu mai sunt doar despre umbrele și temperaturi. Am discutat despre tehnologia din...

Află cum a devenit ANM unul dintre cele mai moderne servicii din Europa
Actualitate joi, 27 martie 2025, 16:44

Mesajul președintelui UNITER de Ziua Mondială a Teatrului

Este  Ziua Mondială a Teatrului. Ziua Mondială a Teatrului a fost inițiată în 1961 de Institutul Internațional de Teatru ITI. Este...

Mesajul președintelui UNITER de Ziua Mondială a Teatrului
Actualitate joi, 27 martie 2025, 15:32

Bărbat cercetat de polițiștii bucureșteni după ce a lovit o femeie într-o dispută pe un loc de parcare

Poliția Capitalei anunță că astăzi a fost depistat un bărbat, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind...

Bărbat cercetat de polițiștii bucureșteni după ce a lovit o femeie într-o dispută pe un loc de parcare
Actualitate joi, 27 martie 2025, 15:17

Bugetul Sectorului 1 a fost aprobat! 

Dacă bugetul Capitalei a fost retras de către inițiatorul său, primarul general Nicușor Dan, de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu...

Bugetul Sectorului 1 a fost aprobat! 
Actualitate joi, 27 martie 2025, 14:36

Serviciul Român de Informaţii va fi prezent în weekend la evenimentul „Porţi deschise” la Palatul Cotroceni

Serviciul Român de Informaţii va fi prezent în weekend la evenimentul „Porţi deschise” la Palatul Cotroceni. „În weekendul 28...

Serviciul Român de Informaţii va fi prezent în weekend la evenimentul „Porţi deschise” la Palatul Cotroceni