ANPC recomandă atenție la cumpărarea produselor în această perioadă
Articol de bucurestifm, 4 decembrie 2023, 20:06
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor atrage atenţia populaţiei să verifice provenienţa şi data de valabilitate a produselor achiziţionate în această perioadă. La controalele efectuate în târgurile de Crăciun au fost găsite numeroase nereguli, după cum a precizat, astăzi, la Radio România Actualităţi, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu:
„În ultimele zile, am desfăşurat acţiuni în târgurile de Crăciun, în zona dedicată produselor cel puţin aparent tradiţionale, pentru a putea face o evaluare. Şi nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că o bună parte dintre aceste produse nu aveau nimic de-a face cu cele tradiţionale. Mai mult decât atât, eliminarea etichetelor atrăgea în cascadă şi o lipsă de informaţii esenţiale în raport cu ceea ce ştim că trebuie să mâncăm, mai ales atunci când vorbim despre persoane alergice sau cu un regim alimentar bine stabilit de către ori nutriţionist, ori medicul care se preocupă de sănătatea consumatorului.”