MAPN- Pacient diagnosticat cu arsuri, transportat în Germania
Articol de arionmihaela, 7 decembrie 2023, 12:11
O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Iaşi – Lubeck (Germania), a unui pacient diagnosticat cu arsuri.
Misiunea a fost aprobată de ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr.
Echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul Spitalului Clinic de Urgență – București, iar transportul de la unitatea spitalicească către aeroport s-a realizat cu o ambulanță a SMURD.
Aeronava a decolat de la Iaşi către Lubeck în jurul orei 10.00.