Restricții de circulație pe Autostrada A2 București – Constanța
Articol de bucurestifm, 18 decembrie 2023, 10:38
Circulaţia este restricţionată luni, 18 decembrie, până la ora 16.00, pe autostrada A2 București-Constanța pentru efectuarea de lucrări, anunță Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.
Mai exact, circulația este oprită pe prima bandă în ambele sensuri, la kilometrul 185, pentru realizarea traversării firului pilot și conductorului peste autostradă. Aceste lucrări sunt efectuate în cadrul proiectului de racordarea LEA 400kV Isaccea – Varna și LEA 400 kV Isaccea – Dobrudja în Stația 400 kV Medgidia Sud..
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu mare atenție, să reducă viteza în zonă lucrărilor și să semnalizeze din timp intenția de schimbarea a benzii.