Proiectul de lărgire a Prelungirii Ghencea, blocat în contrazicerile dintre Nicușor Dan și Primăria Sectorului 6
Articol de Mircea Apostolescu, 19 decembrie 2023, 11:33
Lărgirea Prelungirii Ghencea este una dintre marile lucrări de infrastructură care trenează din 2020. Începută de către Compania Municipală Trustul de Clădiri Metropolitane (TCM) încă de pe vremea primarului general Gabriela Firea, lucrarea este departe, încă, de fi finalizată.
În octombrie 2022, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, îi propunea primarului Capitalei, Nicușor Dan, preluarea tronsonului unu, cel de la capătul tramvaiului 41, de la TCM.
Edilul din Calea Plevnei spunea, acum mai bine de un an, că ar fi putut finaliza lucrarea într-un an și jumătate.
„Și, pe baza discuțiilor pe care le-am avut, mi-am dat seama că, Compania Municipală Trustul Metropolitan de Construcții nu are, efectiv, capacitatea să facă această lucrare. În sensul că are și probleme de proiectare.
Și eu i-am propus domnului primar general să o spargă în bucăți.
Primăria Sectorului 6 își asumă un tronson. Deci, aici am ajuns.
Chiar dacă este peste puterile noastre bugetare, o să ne asumăm, până la urmă, un tronson.
Noi ne putem asuma primul tronson, mă interesează să luăm tronsonul de la capătul tramvaiului 41 până la Strada Brașov. Este și liber de sarcini, în acest moment.
Nu este o lucrare ușoară, pentru că trebuie reproiectare, cum am spus, mutarea rețelelor de utilități, lucrări la infrastructura rutieră, mobilier stradal și așa mai departe, benzi de biciclete.
Dacă ne dă acest prim tronson, noi îl putem termina într-un timp rezonabil. Adică, eu cred că, într-un an și jumătate, maxim, îl terminăm, cu tot cu reproiectare și mutarea rețelelor de utilități”, declara pentru București FM, la începutul lunii octombrie 2022, Ciprian Ciucu.
Deci, ținând cont de ritmul în care s-au derulat celelalte investiții ale Primăriei din Calea Plevnei, tronsonul unu ar fi fost finalizat, astăzi, iar TCM s-ar fi putut concentra asupra tronsoanele trei și patru.
Din păcate, oferta Primăriei Sectorului 6 a fost refuzată, potrivit lui Ciprian Ciucu.
Ciprian Ciucu: „I-am făcut o ofertă primarului general, ca Primăria Sectorului 6 să preia și să facă, în șapte – opt luni, tronsonul unu, pentru a ajuta Primăria Generală să se poată ocupa de restul tronsoanele, dar a refuzat această ofertă.”
Reporter: V-a dat și în motiv pentru care a refuzat oferta?
„A zis că o poate face Trustul Metropolitan de Construcții.
M-am interesat, la nivelul Trustului, ei vor putea să îl facă nu mai repede de 18 luni. Noi l-am putea face în opt luni, cu resursele pe care le are Sectorul 6, fără să cerem nimic de la Primăria Capitalei.
Ar mai fi rămas doar două tronsoane pe care să le aibă Primăria Capitalei de executat și proiectul ar fi putut mult mai repede să prindă contur.
Din păcate, acest ajutor, pe care l-am oferit, a fost refuzat”, declara, în mai anul acesta, Ciprian Ciucu, pentru București FM.
București FM l-a întrebat pe edilul șef Nicușor Dan de ce a refuzat colaborarea cu Primăria din Calea Plevnei în ceea ce privește lărgirea Prelungirii Ghencea.
Reporter: Primăria Sectorului 6 s-a oferit să ajute Primăria Capitalei cu lărgirea Prelungirii Ghencea, care bate pasul pe loc...
Nicușor Dan: Nu este adevărat. La o discuție pe care am avut-o cu primarul Sectorului 6, i-am propus… A spus că are capacitatea să preia tronsonul trei și a refuzat s-o ia.
Reporter: Domnul Ciucu spunea că v-a propus să preia din Prelungirea Ghencea și să lărgească și nu a primit niciun răspuns.
Nicușor Dan: A fost o discuție la care au participat șase sau șapte persoane – primarul Sectorului 6, consilieri generali, consilieri locali, de la Sectorul 6, și discuția a fost ca noi să facem tronsonul unu, de care ne-am și apucat, care-i mai simplu, voi faceți tronsonul trei, pentru care aveți acord-cadru în desfășurare. Iar răspunsul primarului Sectorului 6 a fost: luăm tronsonul trei, dacă luăm și tronsonul unu.
Reporter: Păi, scăpați de două tronsoane practic.
Nicușor Dan: „Da, numai că noi avem o companie, care are o situație financiară, care are alte lucrări, nu putem să o lăsăm în dezechilibru pentru capriciu unui primar”.
Între „dezechilibrul” Trustului de Clădiri Metropolitane și „capriciul unui primar”, în mai bine de trei ani, proiectul de lărgire a Prelungirii Ghencea „este pe nicăieri”, find „abandonat cu bună știință”. Cel puțin asta spunea primarul Sectorului 6, cu privire la lucrările din Prelungirea Ghencea.
„Merg extrem de prost. Vorbim despre tot proiectul, care include linie de tramvai, park&ride și cele două benzi pe sens, plus piste de biciclete.
Vorbim despre un proiect complex, nu doar pe bucățele.
De ce? Pentru că s-a făcut doar tronsonul doi, care este gata 95%, dar s-a făcut fără tramvai. Deci, dacă adăugăm toate celelalte componente, tot proiectul, pe ultimii doi ani de mandat ai Gabrielei Firea, s-a executat undeva la 10%, iar, acum, pe timpul mandatului domnului Nicușor Dan, s-a mai executat undeva la 2%.
Deci, în economia totală a proiectului, proiectul este pe undeva pe la 12%. Adică, este pe nicăieri. A fost un proiectst, practic, abandonat, cu bună știință. Despre asta este vorba și aceste lucruri sunt evidențe”, declara Ciprian Ciucu pentru București FM.