Două penalty-uri și un gol al lui Băluță duc la succesul FCSB-ului în ultimul meci din 2023. Poli Iași, fără replică în fața liderului
Articol de mariosoare, 20 decembrie 2023, 00:20
În runda a 21-a din Superligă, la Iași, pe stadionul ”Emil Alexandrescu”, din Copou, FCSB a întâlnit ocupanta locului al 14-lea din ierarhia internă, Poli Iași.
Scorul final al partidei din Moldova a fost 3-1 pentru ”roș-albaștri”, care au câștigat grație unui gol marcat de Alex Băluță și a două execuții precise din penalty, care i-au aparținut lui Florinel Coman.
Partida din campionatul intern, ultima, de altfel, a anului, pentru formația lui Elias Charalambous a început cu o formă refăcută a celor de la FCSB. După două înfrângeri înregistrate la începutul lunii decembrie, fotbaliștii trupei din Capitală s-au redresat și au găsit puterea de a lega rezultate pozitive, într-un meci complicat, cu rivala CFR Cluj, 1-1, și în duelul de pe teren propriu, controlat de la un cap la altul, 3-0 cu FC Hermannstadt.
De partea cealaltă, elevii lui Leo Grozavu veneau în fața ocupantei primului loc din clasament după o remiză importantă înregistrată în ”Bănie”, în fața Universității Craiova și după o victorie, pe teren propriu, contra UTEI Arad.
Meciul dintre cele două grupări a început cu o primă acțiune ofensivă a clubului patronat de Gigi Becali. Cu Andrea Compagno, David Miculescu, Dorin Rotariu, Damjan Djokovic și Valentin Crețu indidponibili, din cauza unor răceli, Elias Charalambous a mizat, din primul minut, pe Ovidiu Popescu, fundaș dreapta și Octavian Popescu, vârf de atac, pe lângă marea parte dintre jucători care au rămas neschimbați față de ultima rundă.
În minutul 15 al confruntării din Copou, a fost bifată prima șansă de a deschide scorul a celor de la FCSB, care s-a încheiat cu o reușită a lui Alexandru Băluță. După o aruncare de la margine a lui Risto Radunovic, căpitanul oaspeților, Darius Olaru, a pasat cu exteriorul în căutarea extremei dreapta a ”roș-albaștrilor”. Unul dintre mijlocașii ieșenilor a respins, dar a făcut-o spre propria poartă.
Acesta nu a mai putut proteja balonul, defectuos lovit, iar Alexandru Băluță a reușit să își pună viteza în valoare și i-a luat fața fotbalistului gazdelor. Fostul jucător al celor de la Universitatea Craiova a intrat în posesia mingii, iar, neputând fii faultat, a finalizat cu un șut, pe jos, la colțul lung, pe lângă Silviu Lung JR. 1-0 pentru vicecampioana României.
La două minute trecute de la marcarea primului gol al confruntării din întrecerea internă, tot gruparea bucureșteană a fost aproape de a introduce mingea în plasă. Împins în lateralul terenului, Darius Olaru a înălțat o minge, pe poziție viitoare, pentru același Alexandru Băluță, care a țâșnit de lângă adversarul direct. Marcatorul primului gol a trecut în viteză de cei doi fundași centrali ai Politehnicii Iași și a finalizat cu un șut la colțul lung. Însă, intensitatea execuției nu a fost suficientă pentru a îl învinge încă o dată pe goalkeeper-ul moldovenilor, care a respins în corner.
Silviu Lung JR a ieșit în evidență încă o dată în minutul 24 al meciului, atunci când Darius Olaru și Florinel Coman, golgheterii acestei ediții de Superligă, au fost implicați într-un 1-2 de succes. Fotbalistul crescut în ”Academia Gheorghe Hagi” a rămas singur cu portarul ieșenilor, dar încercarea sa de a puncta cu latul, la vinclul porții, a fost parată, de un goalkeeper care a ieșit în întâmpinarea adversarului.
În minutul 26 al duelului, la prima acțiune mai bine conturată de formația gazdă, Alin Roman a preluat în mijlocul terenului, departe de buturile FCSB-ului. Jucătorul ieșenilor a vrut să intre în combinație cu Robert Ion, dar Siyabonga Ngezana a intervenit. Totuși, balonul a revenit la fotbalistul moldovenilor, care i-a trimis lui Robert Ion, până la urmă. Acesta din urmă a șutat din întoarcere, din prima, iar mingea care a prins pământul l-a surprins pe Ștefan Târnovanu și a depășit linia porții. 1-1 în Copou.
Imediat de la repunerea balonului de la centrul terenului de fotbaliștii conduși de pe margine de cipriotul Elias Charalambous, FCSB a avansat liniile. Risto Radunovic a auncat de la margine spre Florinel Coman, care s-a răsucit și a căzut în preajma liniei careului ieșenilor. Inițial, centralul partidei, Iulian Călin a oferit lovitură liberă pentru bucureșteni.
După consultarea arbitrajului video, faza s-a întors, iar arbitrul român a dictat penalty pentru oaspeți, considerând că intervenția fundașului echipei ieșene, Nicolas Samayoa, s-a petrecut în interiorul suprafeței de pedeapsă.
De la punctul cu var, Florinel Coman nu a dezamăgit și a punctat pentru formația, readucând avantajul de un singur gol pe tabela de marcaj. Șutul fotbalistului român a fost executat pe jos, pe sub mâna lui Silivu Lung JR. 2-1 pentru FCSB.
Cu opt minute înainte de finalul primei reprize, Alin Roman s-a aflat din nou la inițiativa unei ofensive a echipei sale. Acesta a trimis, pe sus, o pasă de urmărire pentru Sergiu Buș, în flancul stâng. Fostul fotbalist al celor de la CFR Cluj, printre altele, și-a aranjat balonul pentru centrare, dar execuția sa deviată l-a surprins pe Ștefan Târnovanu, care a fost nevoit să blocheze în corner.
Denis Haruț a intrat pe teren, în componența echipei din Capitală, în momentul în care Siyabonga Ngezana a suferit o accidentare și nu a putut continua jocul. Emoții a avut Elias Charalambous și la faza în care Florinel Coman s-a întins pe gazon, acuzând o lovitură încasată în zona tibiei. Fotbalistul oaspeților s-a ridicat și a decis că nu există dureri prea grave, astfel că a rămas pe teren.
La pauza meciului, Cristi Ganea și Alexandru Pantea au fost introduși pe teren de antrenorul celor de la FCSB, în locurile lui Octavian, respectiv, Ovidiu Popescu. Cristi Ganea s-a făcut imediat simțit pe suprafața de joc, atunci când, în minutul 53, a primit o pasă în axul stâng de la creatorul Darius Olaru. Fundașul stânga folosit mai avansat în actul secund de tehnicianul său l-a găsit liber în careu pe Florinel Coman, care a tras la colțul lung, dar imprecis.
În minutul 61, un gest tehnic al extremei stânga a vicecampioanei României a ridicat publicul în picioare ca în vremurile bune. Însă, cel care a recepționat pasa pretențioasă nu a putut profita de dezorganizarea apărării moldovenilor, iar scorul a rămas același.
Cu un sfert de oră înainte de final, goalkeeper-ul liderului din Superligă, Ștefan Târnovanu, a fost pus la încercare de o ”rachetă” lansată de la 25 de metri de nou-intratul, Florin Ilie. Fundașul ieșenilor a urcat spre poarta adversă și a șutat puternic, pe centrul porții. Omul dintre buturile oaspeților a respins în fața porții, acolo de unde Andrei Gheorghiță a fost împiedicat regulamentar de Denis Haruț să egaleze.
În minutul 80, o degajare a portarului ”roș-albaștrilor” a dus la o luptă a loviturilor de cap din partea ambelor grupări, până la momentul pasei filtrante oferite de Alex Băluță lui Florinel Coman. ”Șeptarul” celor de la FCSB l-a văzut liber pe Darius Olaru în careu și i-a pasat, moment în care căpitanul trupei bucureștene a fost împins de același guatemalez, Nicolas Samayoa, care a comis cea de-a doua lovitură de la unsprezece metri.
Din penalty-ul obținut, Florinel Coman și-a asumat încă o dată responsabilitatea transformării sale și a dus scorul la 3-1, atingând borna personală de nouă reușite și opt pase decisive în acest sezon, până în prezent.
Nimic notabil nu s-a mai întâmplat până la sfârșitul celor 90 de minute, iar FCSB a obținut toate cele trei puncte, acumulând un total de 44 după 21 de runde. În momentul de față, clubul lui Gigi Becali se menține în fruntea clasamentului la 11 puncte distanță față de CFR Cluj, care mai are de disputat un meci în acest an, 2023.
În tabăra ieșenilor, lucrurile se complică la finalul acestei înfrângeri, deoarece se îndepărtează la patru puncte de FCU Craiova 1948, ocupanta locului de baraj. În prima etapă din 2024, ”roș-albaștri” vor găzdui pe UTA Arad, pe teren propriu, în timp ce echipa antrenată de Leo Grozavu deschide noile luni cu un duel la Sfântu Gheorghe, contra lui Sepsi.