Accident între un microbuz şi un autoturism; a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Sibiu
Articol de arionmihaela, 26 decembrie 2023, 20:34
Şapte persoane implicate în accidentul rutier petrecut marţi seara pe DN 14 Mediaş – Sighişoara sunt evaluate medical la faţa locului, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Conform sursei citate, nu sunt persoane încarcerate.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat, marţi seara, că pe DN 14 Mediaş – Sighişoara, la ieşire din municipiul Mediaş, în judeţul Sibiu, s-a produs un accident rutier între un microbuz de 8+1 persoane şi un autoturism.
IGSU a anunţat că, având în vedere numărul de persoane implicate, pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, la nivelul judeţului Sibiu a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.
La locul intervenţiei au fost alocate o autospecială de stingere, două ambulanţe SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi trei ambulanţe SAJ, precizează IGSU.
Intervenţia este în dinamică.
Update – În urma evaluării medicale la fața locului, toate cele 7 persoane implicate în evenimentul rutier au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat