Explozii în Iran la comemorarea morții lui Qasem Soleimani

Sursa foto: youtube/captura ecran

Două explozii au ucis peste 50 de persoane şi au rănit alte zeci în apropierea unui cimitir din Iran, unde avea loc o ceremonie de comemorare a asasinării comandantului Forţei Al-Quds din cadrul Corpului Gărzilor Revoluţionare ale Iranului în 2020, generalul Qassem Soleimani, într-un atac cu dronă al Statelor Unite, a relatat miercuri presa de stat iraniană, citată de Reuters.

Televiziunea de stat iraniană a raportat o primă şi apoi o a doua explozie în timpul ceremoniei din oraşul Kerman (sud-est).

Babak Yektaparast, un purtător de cuvânt al serviciilor de urgență iraniene, a afirmat mai târziu că 73 de persoane au fost ucise și 170 au fost rănite.

Nournews, semi-oficial, spusese mai devreme că „mai multe canistre de gaz au explodat pe drumul care duce la cimitir”.

Televiziunea de stat a arătat echipe de salvare ale Semilunii Roşii evacuând răniţii de la ceremonie, la care sute de iranieni se adunaseră pentru a comemora moartea lui Soleimani.

„Echipele noastre de răspuns rapid evacuează răniţii (…). Dar există valuri de mulţimi care blochează drumurile”, a declarat Reza Fallah, şeful Semilunii Roşii în provincia Kerman, la televiziunea de stat

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.