Toate pisicile din romanul lui Takashi Hiraide au un nume, la fel și locurile pe care le descrie autorul. Oamenii nu au nume.
Am citit de curând „Femeia nisipurilor” de Kobo Abe, roman în care numele personajului principal apare doar o singură dată, către final.
Takashi Hiraide nu face însă nici măcar o singură concesie. Niciun om nu are nume, și la fel ca în cele mai multe dintre tablourile lui Hokusai, ființele umane sunt prezentate doar schematic.
Nu cred că un european poate ajunge să înțeleagă vreodată pe deplin literatura japoneză, un univers în care descoperim de foarte multe ori că omul nu este pus să facă altceva decât să umble fără noimă prin lume, tulburând astfel perfecțiunea acesteia.
Acest roman mi-a fost mie dedicat, și nu doar mie, ci tuturor celor care și-au împărțit locuința cu o pisică, măcar și pentru câteva zile din viața lor.
Poate greșesc și nu văd lucrurile așa cum sunt ele de fapt, iar Takashi Hiraide a dedicat acest roman tuturor pisicilor cărora li s-a întâmplat, pe parcursul vieții lor, să le ofere unor oameni onoarea de a le fi companioni.
