Debut cu dreptul pentru Sabalenka: Campioana de anul trecut de la AO și-a ”demolat” adversara din primul tur care a început să plângă
Articol de mariosoare, 14 ianuarie 2024, 17:47
Aryna Sabalenka (2 WTA) a trecut în turul al doilea la Australian Open, ediția 2024, după ce a înregistrat o victorie în mare stil, împotriva jucătoarei din Germania, Ella Seidel (172 WTA)
Campioana în exercițiu a primului turneu de Grand-Slam din anul 2024 a câștigat în 23 de minute primul act al întâlnirii, cu un set ”alb”, scor 6-0, fără a îi da speranțe nemțoaicei, în prima confruntare directă dintre cele două sportive.
Cu un as servit pe parcursul primului act al meciului și nicio dublă greșeală comisă, Sabalenka a debutat în mare formă în primele minute ale competiției de pe tărâm australian. În cel de-al doilea set, Ella Seidel a trăit aceleași momente ca în primul act, pierzându-și serviciul la primul game disputat.
Jucătoarea de tenis din Belarus și-a impus categoric stilul de joc și și-a plimbat oponenta dintr-o parte într-alta a terenului, fără a îi oferi libertatea de a dicta punctele din meci. Scenariul setului secund a fost aproximativ identic cu cel al primului act, cu excepția unui final în care nemțoaica a reușit să câștige singurul game al partidei.
Scorul final al confruntării din primul tur de la AO a fost de 6-0, 6-1 pentru favorita numărul doi a întrecerii de pe suprafața ”hard”, deținătoarea marelui trofeu. Până la sfârșitul meciului, Aryna Sabalenka a aruncat în careul de serviciu al adversarei un total de șase ași și a comis două duble-greșeli, la fel câte a comis adversara sa.
Cu un procent de 80% privind punctele câștigate pe primul serviciu, mai exact 24/30, Sabalenka a trecut în următoarea fază a competiției, acolo unde se va duela cu sportiva care a scos-o de la această ediție de AO pe Ana Bogdan. Confruntarea dintre cehoaica Brenda Fruhvirtova și Aryna Sabalenka este programată să se desfășoare în noaptea de 17 ianuarie, de la ora 02:00, ora României.
În timpul înfruntării din primul tur de la Australian Open, la scorul de 6-0, 3-0 în favoarea sportivei din Belarus, Ella Seidel a fost surprinsă de camerele de filmat în lacrimi la finalul unui punct pierdut. Aceasta și-a arătat dezamăgirea pe chip, vărsând câteva lacrimi, dar, mai apoi, cu ajutorul încurajărilor venite dinspre tribună, și-a revenit.
Aryna Sabalenka a venit să participe la ediția din acest an de la Australian Open din postura de finalistă a turneului care a precedat competiția de Grand-Slam care deschide 2024. Campioana en-titre de la AO a jucat ultimul act al întrecerii de la Brisbane, acolo unde a fost învinsă în două seturi de kazaha, Elena Rybakina (3 WTA), cu scorul de 6-0, 6-3.