Ascultă Radio București FM Live

Preşedintele CNAS s-a întâlnit cu reprezentanţii medicilor de familie şi ai celor din ambulatoriu

Preşedintele CNAS s-a întâlnit cu reprezentanţii medicilor de familie şi ai celor din ambulatoriu
Foto: Google maps

Articol de arionmihaela, 17 ianuarie 2024, 20:04

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, s-a întâlnit  cu reprezentanţii medicilor de familie şi ai medicilor din ambulatoriul clinic, care şi-au manifestat nemulţumirea faţă de prevederile proiectelor de modificare a contractului-cadru şi a normelor metodologice de aplicare a acestuia, publicate săptămâna trecută în transparenţă decizională.

Preşedintele CNAS a transmis că se vor depune eforturi pentru identificarea de soluţii.

Herdea a afirmat că CNAS este deschisă la propuneri concrete de rezolvare a problemelor expuse, precizând că este recomandabilă o evaluare a impactului financiar al acestora.

„Cred cu toată convingerea că numai prin dialog între toate părţile implicate în sistemul de sănătate din România – CNAS, Ministerul Sănătăţii, parteneri instituţionali, alte instituţii publice, furnizori de servicii medicale, reprezentanţi ai pacienţilor – putem găsi soluţii la problemele acestui sistem atât de complex. Am găsit la CNAS o situaţie complicată, puternic grevată de mişcări de protest în mai multe oraşe din România şi cu perspectiva iminentă a blocării activităţii din medicina primară şi de ambulatoriu, începând cu data de 1 februarie. Sunt convinsă că putem aborda cu bună credinţă şi înţelepciune toate provocările. Vom continua calea dialogului pentru a asigura stabilitate şi echilibru în sistemul medical. Punem în centrul acestui dialog accesul pacienţilor din România la îngrijiri medicale”, a declarat noul preşedintele al CNAS.

Medici de familie şi din ambulatorii de specialitate au protestat miercuri în faţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nemulţumiţi de scăderea valorii punctului per serviciu, modificare propusă într-un proiect pus în transparenţă decizională de CNAS.

Valeria Herdea a fost numită luni în funcţia de membru al Consiliului de administraţie şi preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu.

Propunerea de numire a fost formulată de ministrul Sănătăţii.

Până luni, vicepreşedintele CNAS, Cristian Georgică Celea, a exercitat atribuţiile preşedintelui, după ce, pe 13 decembrie 2023, Andrei Baciu a fost revocat, la cerere, de la şefia CNAS.

Actualitate joi, 8 mai 2025, 09:38

Incendiu la un depozit de butelii de pe Strada Săbăreni; a fost emis mesaj RO-ALERT

Pompierii bucureşteni intervin, joi dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu produs la un depozit de pe Strada Săbăreni, nefiind înregistrate...

Incendiu la un depozit de butelii de pe Strada Săbăreni; a fost emis mesaj RO-ALERT
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 20:17

Transfăgărășan va fi deschis mai repede, în acest an

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov anunță șoferii că pe Transfăgărășan se va putea fi circula mai repede, în acest an,...

Transfăgărășan va fi deschis mai repede, în acest an
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 20:02

Pentru joi, meteorologii anuntã nori si averse

La noapte, Cerul va avea înnorãri, iar probabilitatea pentru averse şi descãrcãri electrice va fi ridicatã. Vântul va sufla slab şi moderat....

Pentru joi, meteorologii anuntã nori si averse
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 19:52

Două noi săli de sport vor fi construite in județul Ilfov

Două noi săli de sport dedicate copiilor din județul Ilfov urmează să fie construite. Una dintre ele se va afla în orașul Pantelimon. Va fi o...

Două noi săli de sport vor fi construite in județul Ilfov
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 18:50

Mașină care abandona deșeuri pe câmp, confiscata de polițiștii locali din Sectorul 1!

Poliția Locală Sector 1 își intensifică acțiunile împotriva persoanelor care poluează grav mediul și sănătatea comunității noastre prin...

Mașină care abandona deșeuri pe câmp, confiscata de polițiștii locali din Sectorul 1!
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 17:33

Vanzarea articolelor pirotehnice din categoria artificiilor de joasa intensitate, catre persoane care au sunt 16 ani, constituie infractiune!

Vanzarea articolelor pirotehnice din categoria artificiilor de joasa intensitate catre persoane care nu au implinit varsta de 16 ani constituie...

Vanzarea articolelor pirotehnice din categoria artificiilor de joasa intensitate, catre persoane care au sunt 16 ani, constituie infractiune!
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 17:26

Deprecierea monedei nationale in raport cu cea europeana se afla la un nou maxim istoric

Deprecierea monedei nationale in raport cu cea europeana a atins, astazi, un nou maxim istoric, Banca Nationala anuntand un curs de 5,10 lei pentru...

Deprecierea monedei nationale in raport cu cea europeana se afla la un nou maxim istoric
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 17:17

PS6 organizează o dezbatere publică pentru înființarea Parcului Serelor Militare

Primarul Ciprian Ciucu îi invită pe toți locuitorii din zona Serelor Militare să participe la o discuție despre parcul pe care și-a propus să...

PS6 organizează o dezbatere publică pentru înființarea Parcului Serelor Militare