Proprietarii vehiculelor care îngreunează activitatea operatorilor de salubritate, arşi la buzunar!

Tarife stabilite joi,  de Consiliul Local Sector 6,  pentru proprietarii vehiculelor care îngreunează activitatea operatorilor de salubrizare, efectuarea lucrărilor de utilitate publică şi intervenţia organelor abilitate în situaţiile de urgenţă în această zonă administrativ-teritorială.
Proprietarul/deţinătorul legal/utilizatorul vehiculului va fi obligat la plata următoarelor tarife:
* relocare (în proximitatea locului în care se află maşina), ce include operaţiunile de ridicare, transport şi descărcare pentru vehiculul cu capacitatea de până la 3,5 tone – 300 de lei;
* ridicare, transport până la locul de depozitare special amenajat şi descărcare pentru vehiculul cu capacitatea de până la 3,5 tone – 500 de lei;
* relocare (în proximitatea locului în care se află maşina), ce cuprinde operaţiunile de ridicare, transport şi descărcare pentru vehiculul cu capacitatea între 3,5 şi 7,5 de tone – 1.075 de lei;
* relocare (în proximitatea locului în care se află maşina), ce include operaţiunile de ridicare, transport şi descărcare pentru vehiculul cu capacitatea cuprinsă între 7,5 şi 40 de tone – 2.975 de lei.
Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.