Iarnă severă în Bulgaria! MAE-atenționare de călătorie

foto: arhiva

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că, sâmbătă şi duminică, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie local a emis coduri portocaliu şi galben pentru vreme severă.

În toată țara va ninge, iar vântul va sufla cu putere.

Cod portocaliu va fi în regiunile Montana, Vraţa, Sofia, Loveci, Gabrovo, Veliko Târnovo, Plovdiv, Kjustendil, Pernik, Blagoevgrad, Pazardjik, Smolyan şi Kârdjali (stratul de zăpadă va atinge 10 – 30 cm, iar prezenţa viscolului va duce la formarea de troiene de zăpadă).

Cod galben a fost emis pentru regiunile Vidin, Pleven, Târgovişte, Ruse, Razgrad, Haskovo, Sliven, Stara Zagora, Yambol, Şumen, Burgas, Varna, Dobrici şi Silistra (stratul de zăpadă va atinge 10 cm, iar rafalele de vânt vor atinge o viteză de 50 – 69 km/h).

MAE le recomandă cetăţenilor români să urmărească cu atenţie situaţia zborurilor de pe aeroporturile bulgare sau prognoza meteorologică din Bulgaria, iar şoferii să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă.

În plus, este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere şi cursele aeriene să fie perturbate faţă de orarul de zbor.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.