Ascultă Radio București FM Live

Nexus Gaming este prima echipă din România care s-a calificat vreodată la RMR

Nexus Gaming este prima echipă din România care s-a calificat vreodată la RMR
Foto: Sursa foto: comunicat de presa

Articol de bucurestifm, 24 ianuarie 2024, 13:55

Nexus Gaming, cea mai titrată organizație românească de sporturi electronice, a obținut o performanță remarcabilă, calificându-se în etapa RMR Europeană (Regional Major Ranking) a celui mai important eveniment de esports dedicat Counter-Strike, PGL Major Copenhagen 2024. Aceasta este prima competiție Major din 2024, aducând împreună cele mai bune 24 de echipe de Counter-Strike din lume, în perioada 17-31 martie, la Copenhaga.

Echipa compusă din Cătălin „BTN” Stănescu, Adrian „XELLOW” Guță, Cosmin „ragga” Teodorescu, Alexandru „s0und” Ștefan și Ersin „ERSIN” Chiriac a reușit să scrie istorie în lumea sporturilor electronice din România, unde au întâlnit echipe extrem de valoroase în etapa Closed Qualifier.

După ce au eliminat BIG, una din cele mai bune echipe din lume și ocupanta locului 14, cei de la Nexus au obținut calificarea la RMR după victoria cu mult mai titrata echipă estoniană sYnck. În urma acestui rezultat, Nexus a urcat în clasamentul HLTV de pe poziția 181, pe poziția 52.

Sursa foto: comunicat de presa

„Este cu adevărat incredibil să vedem cum o echipă din România, cu un buget de două sute de mii de euro se pregătește să se lupte cu cluburi de talie mondială, precum Vitality, evaluat la 200 de milioane de dolari sau Heroic, echipă ce, doar în ultimii doi ani, a câștigat 1 milion de dolari la competițiile de Counter-Strike.

Dacă este să vorbim în termeni fotbalistici, acest Major este echivalentul unei combinații între UEFA Champions League și Campionatul Mondial de Fotbal la Counter-Strike. Suntem mândri să fim pionieri în acest drum, iar succesul nostru este o victorie pentru întreaga comunitate românească de esports,” a declarat Octav ”ang” Crețu, CEO Nexus Gaming.

Calificarea Nexus Gaming la RMR este un moment istoric, deoarece până acum nicio altă echipă românească nu a reușit să ajungă la un eveniment atât de important. Jucători profesioniști români precum Laurențiu „lauNX” Țâelea sau Mihai „iM” Ivan, au participat la mai multe competiții Major, însă niciodată ca parte a unei echipe românești.

Următoarea fază a PGL CS2 Major Copenhagen 2024, Europe RMR B, va avea loc în perioada 19 – 22 februarie 2024, la București.

Nexus vor avea un meci extrem de dificil împotriva echipei Astralis. Ani întregi, danezii de la Astralis au dominat scena de Counter-Strike, câștigând nu mai puțin de 3 Major-uri consecutive și 4 în total.

Din grupa în care a fost repartizată Nexus, se remarcă și echipele de calibru precum Vitality, Mouz, Spirit, Monte, Cloud9, Apeks, Astralis, Preasy Sport, Gamerlegion, Guild Eagles, Ence, Ecstatic, Pera, OG și Heroic.

Sursa foto: comunicat de presa

Printre acestea, cap de afiș sunt cei de la Vitality, cu o istorie solidă de peste 5 ani în CS și o performanță remarcabilă, câștigând BLAST.tv Major în Paris anul trecut. De asemenea, echipa americană Cloud9 a fost laureată a Majorului din Boston din 2018.

În această fază a competiției, România se bucură de o altă premieră. Pe lângă faptul că avem prima echipă românească prezentă la calificările pentru Major, mai avem și alți patru români calificați cu echipele lor la această etapă, cu șanse reale de a ajunge la Major-ul din Copenhaga.

Mihai „iM” Ivan, fost jucător al echipei Nexus, s-a calificat alături de organizația ucraineană Na`Vi, Adam „adamS” Marian, de asemenea, fost jucător al echipei Nexus, s-a calificat alături de organizația spaniolă KOI (deținută de Gerard Piqué), Sebastian „volt” Maloș este invitat la RMR datorită parcursului echipei GamerLegion în finala BLAST.tv Paris Major 2023, iar Iulian „regali” Harjău este alături de echipa internațională OG.

PGL Major Copenhagen 2024 pune la bătaie premii totale în valoare 1,25 milioane de dolari, echipa câștigătoare plecând acasă cu 500.000 de dolari, în timp ce locul doi va fi răsplătit cu 170.000 de dolari, iar echipele de pe locul trei și patru vor fi răsplătite cu câte 80.000 de dolari.

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:37

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii

Cetăţenii din sectorul 3 pot beneficia de un serviciu gratuit, de ridicare a deşeurilor provenite din construcţii, în limita a 30 de saci pe an,...

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:26

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena

Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4, deschis în august 2024 și închis la începutul lui ianuarie 2025, și-a reluat activitatea. Acesta a fost...

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:06

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025

O nouă ediție a Târgului de Turism al României va reuni cele mai importante oferte turistice din România și din întreaga lume. Între 20 –...

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:51

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect

UPDATE 19:45 : Muzeul Drents din Olanda anunţă, miercuri, că trei suspecţi au fost arestaţi în cazul pieselor de tezaur dacic, furate. Poliţia...

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:27

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!

Protecția Animalelor CJ Ilfov organizează în perioada 3-14 februarie, o campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici, atât cu...

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:41

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”

Violența în școli este o realitate tot mai vizibilă, iar soluțiile pentru combaterea ei trebuie să implice atât autoritățile, cât și...

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:40

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională

Forţele de ordine vor beneficia de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, care va survola zona stadionului Arena...

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 15:48

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală

Peste 30.000 de amenzi, în valoare totală de 19,5 milioane de lei, au fost aplicate, anul trecut, de Poliţia Locală Sector 6, cele mai frecvente...

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală