Peste 30 de piese de grafică Dali și două celebre balerine Degas, în prima licitație de artă a anului
Articol de bucurestifm, 24 ianuarie 2024, 11:52
Primul eveniment dedicat artei al Casei de Licitații A10 by Artmark din acest an propune o colecție de peste 100 de piese de grafică, semnate de cei mai importanți artiști ai secolului al XX-lea, precum Pablo Picasso, Salvador Dali, René Magritte, Henri Matisse, Edgar Degas, Marc Chagall, Amedeo Modigliani, Edvard Munch, Egon Schiele, dar și Andy Warhol și Victor Brauner.
Între acestea se află și două bronzuri Edgar Degas, „Mica balerină” și „Balerină privindu-și talpa piciorului drept”, ediții ale unor lucrări celebre, ce au stârnit adevărate reacții la finalul secolului al XIX-lea.
Selecția cuprinde și un număr-record de piese de grafică de Salvador Dali, peste 30, cu prețuri de pornire de la doar 250 de euro. Punerea în vânzare a acestor litografii oferă o imagine asupra dezvoltării unei părți semnificative și consistente a operei create de Salvador Dali, printr-o continuă diversificare a tehnicilor graficii. Piesele evocă temele clasice ale lui Salvador Dali – timp, erotism, religie, moarte: „Bătălie pe o păpădie”, „Pocalul cu iubire”, „Alice în Țara Minunilor”, „Velasquez”.
Licitația unei Colecții de Gravură Europeană intitulată „De la Salvador Dali la Andy Warhol” va avea loc exclusiv online, vineri, 26 ianuarie, de la ora 12:00, pe Platforma Artmark Live. Până atunci pasionații de artă pot admira toate exponatele, în regim gratuit, zilnic, la Palatul Cesianu-Racoviță (din strada C.A. Rosetti nr. 5), în intervalul orar 10:00-20:00.
De astăzi, poate fi vizitată la Palat, până duminică (28 ianuarie), Expoziția extraordinară „Bijuteriile Reginei”, o colecție de sute de mii de euro – prilejuită de aniversarea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.