Protest SANITAS, mâine, de la 11.00 -la 13.00, în fața Ministerului Muncii și Solidarității Sociale
Articol de arionmihaela, 24 ianuarie 2024, 13:27
Reprezentanţi ai SANITAS protesteaza mâine, de la 11.00 -la 13.00, în fața Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Acestia cer majorarea salariilor cu cel puţin 20%.
La nivelul Guvernului s-a constituit un grup de lucru format din reprezentanţi ai Sanitas, ai ministerelor de Finanţe, Muncă şi Sănătate, care are termen zece zile pentru a găsi soluţii.
„Dacă în aceste zile nu se găsesc soluţii, noi ne vom continua protestele. Avem suficiente semnături pentru a declanşa chiar şi o grevă generală. În aceste zile, cât am zis că acordăm răgaz Guvernului să găsească soluţii, vom picheta toate ministerele de resort, Muncă, Finanţe şi Sănătate, după care vom stabili un alt calendar la care ni se vor alătura toate sindicatele din sănătate”, a declarat Viorel Huşanu, preşedintele Uniunii Sindicale Sanitas Bucureşti.
Întrebat despre un termen privind o eventuală declanşare a grevei generale, Huşanu a spus: „Dacă pe 1 februarie vom înregistra oficial conflictul de muncă la Ministerul Muncii, greva va fi solicitată de cele două federaţii reprezentative, Sanitas şi Solidaritatea, iar distanţa până la greva generală ar fi de 2-3 săptămâni ca să parcurgem toţi paşii legali. Până atunci colegii mei doresc şi un mare miting la Bucureşti, cu peste 10.000 de participanţi”, a mai spus Huşanu.