Suntem in varful sezonului virozelor
Articol de alinadecu, 28 ianuarie 2024, 17:32
Sezonul virozelor din aceasta iarna ar putea sa fi atins intensitatea maxima.
Ministrul sanatații, Alexandru Rafila, a precizat ca in ultimele 2 saptamani numarul de cazuri a fost peste nivelul mediu al ultimilor 5 ani, iar in mod obișnuit, atunci cand se ajung la o astfel de situații inseamna un varf al evoluției.
Acesta a explicat ca, de obicei, acest maxim dureaza circa 3 saptamani, astfel ca este de așteptat ca ulterior sa se treaca pe o panta descendenta. Cifrele pentru saptamana in curs, ce se vor raporta peste cateva zile, vor da mai multe indici despre stadiul actualului sezon al infecțiilor respiratorii.
Conform estimarilor, evoluția este intarziata cu circa 3 saptamani fața de anii anteriori.
Potrivit INSP, in cursul saptamanii trecute au fost confirmate aproape 123.500 de cazuri de infecții respiratorii, cu aproape 20% mai mult fața de saptamana precedenta.
Au fost puțin sub 7.000 de cazuri de gripa clinica la nivel național, fața de circa 4.500 in intervalul anterior.