INSP: Peste 470 de cazuri noi de rujeolă înregistrate în ultima săptămână
Articol de arionmihaela, 6 februarie 2024, 21:31
Institutul Naţional de Sănătate Publică a transmiss că, în perioada 1 ianuarie 2023 – 6 februarie 2024, s-au confirmat 4.679 cazuri de rujeolă.
În ultima săptămână, s-au înregistrat 474 de cazuri noi şi niciun deces.
Potrivit INSP, de la începutul perioadei de raportare, 1 ianuarie 2023, s-au înregistrat şase decese din cauza rujeolei.
Cele 4.679 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în 39 de judeţe şi în Bucureşti.
Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat judeţele Braşov – 954, Mureş – 869, Ilfov – 248, Cluj – 205, Giurgiu – 222 şi în Bucureşti – 688.
În perioada 6 decembrie 2023 – 4 februarie 2024, conform datelor extrase din RENV, au fost vaccinaţi, în total, cu ROR, 62.564 de copii, din care 10.400 de copii cu vârste între 9 şi 11 luni.