Coperta a fost cea care m-a făcut să scot banii din buzunar și să achit cartea, și nu mă refer la acel terminator efeminat care nu cred că sperie pe cineva, ci la cuvintele lui Stephen King de deasupra terminatorului efeminat, și anume „O lectură care te ține cu sufletul la gură”.
Deci dacă însuși Stephen King a lăsat deoparte propriile romane, și-a făcut timp să citească „Robopocalipsa” și pe parcursul lecturii a stat cu mâna pe inimă, îngrozit să nu facă infarct, atunci cu siguranță că această carte este una de excepție și nu îmi pot permite să o ratez.
Prin urmare m-am apucat de citit, am continuat să citesc, am terminat de citit. Așa cum mă așteptam, un roman de super-acțiune pe modelul Terminator clasic (neefeminat), în care Ziua Judecății este înlocuită de Ora Zero și Skynet se transformă în Archos, acestea fiind singurele modificări semnificative pe care le-am observat.
În rest, aceeași poveste, cu roboți ce se înhamă la dizgrațioasa muncă de a curăța omenirea de oameni și cu opoziția jenantă a supraviețuitorilor măcelului inițial. Romanul nu numai că nu a reușit să-mi aducă sufletul la gură, ba chiar era să mă facă să întârzii la serviciu pentru că am ațipit citindu-l.
Găsesc totuși că este foarte important să menționez că opinia mea în legătură cu „Robopocalipsa” este una singulară, izolată, și nu ar trebui să vă facă să evitați acest roman, pentru că numărul de personalități care l-au considerat de mare valoare este apreciabil.
Nu doar Stephen King a fost sensibilizat de opera lui Daniel H. Wilson, ci și Steven Spielberg, care după ce a anunțat în mod oficial că va realiza filmul și că acesta va fi lansat în 2012, din diverse motive personale a lălăit-o cu producția până în 2018, când a decis să îl lase pe Michael Bay să se ocupe de regie. Presupun că lălăiala este contagioasă, pentru că filmul nu a apărut nici până acum…
„Robogeneza” este titlul continuării acestei cărți și bineînțeles că mă voi repezi cu sufletul la gură să o citesc… după ce voi vedea filmul.
