Apar și câteva fântâni arteziene în acest jurnal de călătorie, vom descoperi pe alocuri chiar și unele clădiri, dar doar dacă întâmplarea a făcut ca razele soarelui să le pună în valoare în momentul în care autorul le-a privit.
Cam atât despre Italia, Elveția, Germania, Franța, Anglia și Belgia, țările pe care Dostoievski le-a vizitat în 1862 și 1863. Prin urmare, cititorul amator de ghiduri turistice, care își dorește să descopere descrieri detaliate ale unor clădiri sau monumente celebre, va trebui să considere „Însemnări de iarnă despre impresii de vară” o alegere nu tocmai potrivită.
Cartea lui Dostoievski este despre oameni și nu despre locuri, doar că m-am tot întrebat în timpul lecturii dacă a avut cu adevărat sens această călătorie a sa de-a lungul continentului, „toată această Europă de comandă și comandată” cum o numește el, când ar fi putut la fel de bine să privească pe fereastra casei sale din Sankt Petersburg pentru a-l zări peste tot pe acel bonhomme universal, preocupat mare parte din viață să mascheze sau să-și mascheze ipocrizia și snobismul cu postere viu colorate, cuvinte meșteșugite, paiete sau smog, în funcție de zona din care provine.
Ca exercițiu individual, priviți cu atenție de jur împrejur (și/sau într-o oglindă), apoi citiți „Însemnări de iarnă despre impresii de vară” pentru a descoperi dacă există vreo diferență între cele două perspective.
Dacă există deosebiri, atunci, din fericire, se poate afirma că „orice om slab de înger, care nu este complet sigur de reușita celor ce face, simte o dorință chinuitoare de a-și dovedi contrariul, de a-și da curaj, de a se liniști” este un citat ce nu vi se potrivește.
