Nominalizaţii la titlul de sportivul anului la Laureus Sport Awards

Sursă foto: Facebook - FIFA

Jucătorul de tenis Novak Djokovici, fotbalistul Lionel Messi şi campionul mondial de Formula 1 Max Verstappen au fost nominalizaţi pentru premiile Laureus Sport Awards 2024.

Campionul mondial la săritura cu prăjina Armand Duplantis, campionul mondial la 100 de metri Noah Lyles şi atacantul norvegian al echipei Manchester City, Erling Haaland, sunt ceilalţi nominalizaţi, aleşi de un juriu format din 1.300 de jurnalişti sportivi.

La feminin, campioana mondială spaniolă şi câştigătoarea Balonului de Aur 2023, Aitana Bonmati, este favorită la categoria Sportiva anului, urmează Iga Swiatek (tenis), Faith Kipyegon (atletism), Shericka Jackson (atletism), Sha’Carri Richardson (atletism), Mikaela Shiffrin (schi).

Naţionala Spaniei este una dintre pretendentele la titlul de echipa anului, alături de Manchester City.

Ceremonia Laureus Sport Awards 2024 va avea loc pe 22 aprilie la Madrid.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.