Ascultă Radio București FM Live

Federaţia Solidaritatea Sanitară continuă programul de proteste

Federaţia Solidaritatea Sanitară continuă programul de proteste

Articol de arionmihaela, 29 februarie 2024, 13:38

Federaţia Solidaritatea Sanitară continuă programul de proteste, a declarat  vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predică, care a explicat că unul dintre motive este acela că Guvernul nu a invitat reprezentanţii sindicatului la discuţii.

Potrivit acestuia, joi, în intervalul 12,00 – 12,30, membrii federaţiei au pichetat spitalele din ţară.

„Este un protest care nu presupune întreruperea activităţii, întrucât se desfăşoară în timpul pauzei de masă. În continuare asistăm la aceeaşi obtuzitate a Guvernului, respectiv faptul că nu invită federaţia reprezentativă din sănătate aflată în conflict”, a afirmat vicepreşedintele Gabriel Predică.

Referindu-se la proiectul de Ordonanţă de urgenţă care prevede creşterea salariilor personalului din sistemul medical, care a fost citit în primă lectură în şedinţa de Guvern de miercuri, Predică susţine că acesta nu prevede şi o creştere a recompenselor pentru sporul de condiţii de muncă şi pentru zile nelucrătoare, pentru ture.

Gabriel Predică a spus că următorul protest va avea loc în data de 11 martie.

Astfel, membri ai federaţiei vor participa pe 11 martie la un miting în faţa Guvernului, care va fi urmat de un marş către Ministerele Sănătăţii şi Muncii şi apoi de un alt marş către Piaţa Constituţiei.

Actualitate joi, 1 mai 2025, 16:25

Începe votul în străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

În total, în afara graniţelor au fost înfiinţate 965 de secţii de votare, cu 15 mai multe decât la alegerile prezidenţiale anulate anul...

Începe votul în străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale
Actualitate joi, 1 mai 2025, 13:54

Peste 470 de permise de conducere reţinute de poliţişti; 25 de şoferi – prinşi băuţi la volan

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au constatat 87 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, fiind reţinute 473 de...

Peste 470 de permise de conducere reţinute de poliţişti; 25 de şoferi – prinşi băuţi la volan
Actualitate joi, 1 mai 2025, 13:26

Procurorii au capturat 17 kilograme de droguri ce urmau să fie vândute turiştilor pe litoral

Doi bărbaţi din Capitală au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, după ce au fost prinşi, cu o zi în urmă, cu 17 kilograme de canabis,...

Procurorii au capturat 17 kilograme de droguri ce urmau să fie vândute turiştilor pe litoral
Actualitate joi, 1 mai 2025, 13:22

FABC: Este în interesul României să aibă mai multe paturi pentru pacienţii oncologici

Federaţia Asociaţiei Bolnavilor de Cancer deplânge întârzierea gravă a emiterii autorizaţiei de construire pentru un nou corp de clădire în...

FABC: Este în interesul României să aibă mai multe paturi pentru pacienţii oncologici
Actualitate joi, 1 mai 2025, 13:12

Peste 1.400 de poliţişti de la Rutieră şi 400 de radare supravehează drumurile şi autostrăzile în minivacanţa de 1 Mai

Poliţia Rutieră a mobilizat în minivacanţa de 1 Mai peste 1.400 de poliţişti, dotaţi cu 400 de radare, pentru a supraveghea autostrăzile şi...

Peste 1.400 de poliţişti de la Rutieră şi 400 de radare supravehează drumurile şi autostrăzile în minivacanţa de 1 Mai
Actualitate joi, 1 mai 2025, 13:09

Festivalul Micului cel Mare, în Alveola Kiseleff!

Festivalul Micului cel Mare își așteaptă vizitatorii, de astăzi până duminică, în Alveola Kiseleff. Participanții pot fi martori la un nou...

Festivalul Micului cel Mare, în Alveola Kiseleff!
Actualitate joi, 1 mai 2025, 13:07

Trafic îngreunat la ieşirea din ţară pe podul de la Giurgiu; coloana de maşini se întinde pe 4 kilometri

Traficul pe sensul de ieşire din România pe podul Giurgiu – Ruse se desfăşoară cu mare dificultate, coloana de maşini întinzându-se pe...

Trafic îngreunat la ieşirea din ţară pe podul de la Giurgiu; coloana de maşini se întinde pe 4 kilometri
Actualitate joi, 1 mai 2025, 12:05

Control ANPC la Piața Domenii!

Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Sector 1 a desfășurat astăzi o acțiune amplă de control la mai mulți operatori economici cu...

Control ANPC la Piața Domenii!