Predoiu: Munca a zeci de mii de oameni este ştirbită uneori de câţiva ce nu înţeleg
Articol de arionmihaela, 1 martie 2024, 17:40
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că este preocupat de creşterea integrităţii în funcţia publică, menţionând că se lucrează la un ghid deontologic pentru toate profesiile din sistem.
Predoiu a afirmat, la sediul MAI, că, pentru el, reprezintă un număr mare cele câteva zeci de poliţişti care au venit băuţi la serviciu, care nu fac decât să ştirbească munca depusă de zeci de mii de cadre din structurile MAI.
Potrivit acesteia, „munca a zeci de mii de oameni, o muncă uneori eroică, vorbim de pompieri, vorbim de poliţişti, jandarmi, care contribuie la acest produs care înseamnă siguranţa cetăţeanului, munca a zeci de mii de oameni cu rezultate concrete în cifre la fel de precise şi de importante – capturi, percheziţii, reţineri de infractori, salvare de vieţi omeneşti, protecţie la migraţie ilegală ş.a.m.d. – este pusă în paranteză, uneori, în umbră, ştirbită de câţiva, mulţi, puţini, câţi sunt, care nu înţeleg că aceste profesii au un corp de conduită mult peste ceea ce se aşteaptă de la un om, să spunem un cetăţean, care nu le desfăşoară”.
El a fost întrebat despre derapajele de la conduita profesională a unor cadre din structurile MAI.
Predoiu a adăugat că vrea să ridice standardele în ceea ce priveşte conduita profesională, iar în acest scop se lucrează la un ghid pentru toate profesiile din sistem.