Andreea Marin, celebra și îndrăgita prezentatoare a emisiunii “ Surprize, Surprize”, prima jurnalistă din România care a escaladat vârful Kilimanjaro, primul ambasador UNICEF al Bunăvointei pentru România, omul care acționează după principiul care spune că, dacă ceva depinde de tine, nu există nu se poate, a deschis săptămâna Girl Power #În Comunitate. Un portret de femeie, conturat de vis și faptă, care ne-a dezvăluit noi detalii ale invitatei Ioanei Brușten în ediția specială „Girl Power”, a emisiunii În Comunitate.
Un destin construit “cărămidă peste cărămidă”
Pentru a obține un rezultat trainic este necesar să investim timp, muncă și seriozitate în ceea ce facem. Un vis se obține construind o scară către el. Fiecare treaptă înseamnă muncă temeinică. „Să pun cărămidă peste cărămidă, în fiecare zi, în mod trainic.”, ne-a spus Andreea Marin.
„Nu îmi fac planuri cu ce o să se întâmple în viața mea peste 5 ani, pentru că la cum a decurs ea, oricum mi-ar fi fost imposibil să visez vreodată de azi, pentru ceea ce se va întâmpla peste 5 ani. Știu, însă, că în fiecare zi îmi dau silința să fac lucrurile temeinic. Și asta n-are cum să mă ducă într-un alt punct, decât într-unul pozitiv, atâta vreme cât lucrurile decurg normal și nu se întâmplă cine știe ce dezastru în viața noastră. Să facem lucrurile cât mai corect în fiecare moment.”
Să lași o lume mai bună, în urma ta
Este modul ideal în care am putea crește și evolua. Cu grijă și cu bun simț. Așa a ales Andreea Marin să-și trăiască viața, cu respect pentru fiecare pas făcut, astfel încât să nu dărâme visul altuia, ba chiar să îl ajute să crească. „Îmi doresc să las ceva care să conteze, ceva care să fi schimbat vieți în bine. Aceasta e o idee cu care am crescut și m-a ajutat foarte mult să fiu constructivă, de altfel.”, spune Andreea, care ne-a mai spus și care sunt principiile și valorile cu ajutorul cărora își construiește drumul.
„Bunul simț, am moștenit asta. Cei șapte ani de acasă au un rost, de fiecare dată. Dacă faci lucrurile cu bun simț și cu ideea de a nu-i deranja pe ceilalți ca să crești tu, nu trebuie să dai din coate lovindu-i pe ceilalți ca să faci o treabă bună, poți să o faci bine, fără să deranjezi, ba chiar ajutându-i și pe ceilalți să crească odată cu tine. Acesta este unul dintre principiile mele de corectitudine în viață, în muncă, în tot ceea ce fac. Apoi , să-ți dorești să faci lumea mai bună, să o lași puțin mai bună în urma ta. Asta e o treabă pe care eu o visez și astăzi, așa cum o visam și acum 30 de ani, când am pornit la drum în carieră.”
Mi-ar fi plăcut să fiu învățătoare
Destinul ne bate la ușă și ne găsește chiar și pe cărările adiacente. Pe cele pe care ne-am format primele idei despre cum ne-ar putea arăta viața. Deși prin formare era un om al cifrelor, Andreea Marin și-a găsit menirea în lucrul cu oamenii și pentru oameni. Adevăratul stimulent rămâne schimbarea în bine a vieților celor din jur.
„Cu siguranță că sufletul meu nu e acolo, în lumea cifrelor, deși o viață întreagă, până la maturitate și până am terminat Facultatea de informatică, am fost foarte bună pe matematică – fizică. Am făcut liceul de matematică – fizică. Și cu siguranță că aș fi putut face asta dar, la fel de bine, poți spune că nu mi-ar fi plăcut în măsura în care îmi place conexiunea cu oamenii, prin cuvinte și acțiuni care schimbă vieți în bine. Cuvinte, emoții și acțiuni concrete. Adică, munca mea a ajuns, împreună cu echipele pe care le-am avut alături, să schimbe vieți în bine și asta este foarte mult, într-o viață de om. Mi-a plăcut să simt că lumea se poate schimba puțin, în bine, și cu aportul meu și al oamenilor din jurul meu. Și atunci, da, sufletul meu e aici, în acest gen de muncă, și dacă n-aș fi făcut televiziune inițial și o muncă, să zicem, de comunicare, în acest fel, în media, cu siguranță aș fi lucrat cu copiii. Copiii mă iubesc, nu degeaba sunt și ambasador UNICEF. Eu cred că nu e doar o simplă întâmplare și cred că această comunicare bună cu copiii este foarte prețioasă. Poate să ducă la modelarea unor destine în devenire, și e mare lucru. Mi-ar fi plăcut să fiu învățătoare, de exemplu, sau educatoare.”
O mamă mândră
Uneori, copiii pot deveni oglinda noastră. Contează enorm ceea ce sădim în ei. Felul în care îi pregătim pentru zbor rămâne, poate, cea mai importantă slujbă a noastră. Andreea Marin are o fiică de care are toate motivele să fie mândră. „Conferința internațională Franklin D. Roosevelt Model United Nations, creată de adolescenți pentru adolescenți, s-a încheiat în Sala Plen a Senatului României. Fiica mea, organizator ( Head of Conference ) a fost gazda evenimentului” , anunța Andreea pe pagina ei de facebook”.
„Îmi seamănă extraordinar de mult. O consecvență, o ambiție și o pasiune impresionantă când e vorba de muncă. Este și un bun comunicator. Semănăm și fizic, doar la ochi nu semănăm, Corpul, forma feței, gesturile toate sunt ale mele, din copilăria mea, le descopăr cu uimire. E o asemănare nemaipomenită.”
Nu există nu se poate
Când viața ne pune la încercare, fiecare dintre noi caută acel ceva de care să se agațe, care să îl ajute să meargă mai departe. Fie că este vorba de o mână întinsă ori de un îndemn, acest ajutor străbate uneori timpul și spațiul și ne ajunge din urmă. „Nu există nu se poate” este deja cunoscut de mulți dintre noi, dar pentru Andreea Marin aceste cuvinte sunt ca o îmbrățișare părintească. Sfatul primit încă de copilă, de la tatăl său, o ajută, de fiecare dată, să privească cu ochii învingătoarei orice problemă pe care o înfruntă.
„Sloganul ăsta, de fapt, înseamnă vorbele tatălui meu. De acolo a pornit totul și uite că a ajuns la maturitatea mea, să fie motto-ul multor campanii pe care le-am făcut la nivel național , să fie titlu de carte, cartea mea, cu același nume sau emisiunea de televiziune „Nu există, nu se poate”. Practic, acestea sunt vorbele tatălui meu pe care mi le spunea adesea în copilărie, atunci când mă împotmoleam și mă plângeam.
(…)Am cunoscut ce înseamnă impasul, ce înseamnă drama în viața mea și vorbele tatălui meu au fost incredibil de puternice, veneau ca un balsam și ca o lumină la capătul tunelului pentru mine, îmi veneau în minte, pur și simplu, când nu mai puteam, când eram în genunchi, auzeam nu există nu se poate și atâta forță îmi dădeau aceste vorbe să mă ridic, să îmi îndrept spinarea și să plec mai departe. M-a ajutat enorm acest motto.„
Vezi întreaga discuție cu Andreea Marin aici.
