Din ce în ce mai des, aflăm de cazuri de agresiune săvârșite împotriva copiilor. Toate acestea lasă în urma lor traume adânci. Traumele copiilor pot fi generate de abuz, violență, divorț, accidente, bullying sau intervenții chirurgicale. Am discutat #InComunitate despre cum putem să oferim unui copil „primul ajutor emoțional” cu Nora Neghină, psiholog la Pagina de Psihologie
Spațiul sigur al copilului
În cazul în care agresiunea se petrece într-un spațiu în care copilul ar trebui să se simtă în siguranță, dimensiunea traumei crește.
„Ce este agravant sau cu un risc și mai mare de impact negativ este faptul că s-a întâmplat într-un loc în care copilul ar fi trebuit să se simtă în siguranță. Și de foarte multe ori, când vorbim de traumă, nu vorbim exclusiv de evenimentul per se. De multe ori este vorba de cum reacționează cei din jur la ce s-a întâmplat, cum va reacționa școala, cum vor reacționa părinții. Deci, sunt foarte mulți factori de care să se țină cont în privința efectelor negative ulterioare. Ziceam că trauma nu este neapărat în evenimentul per se, evident că este acolo, pentru că trauma se întâmplă în corp. Nu în eveniment și este o rupere, între putință și neputință, dacă am avut sau nu am avut posibilitatea a mă apăra, de a striga. Dincolo de asta, imaginează-ți că dacă se întâmplă în locuri în care copilul are percepția că este în siguranță, cum se întâmplă în familie și există multe abuzuri care se întâmplă în cadrul familiei, abuzuri sexuale, inclusiv, când se întâmplă în școală, cu adulți care ar trebui să protejeze copilul, este mult mai agravant.”
Camerele de supraveghere în școli și grădinițe
Dezbaterea momentului are drept subiect principal montarea de camere de supraveghere în școli și grădinițe. Există adepți pentru fiecare variantă, numai că nici măcar camerele de supraveghere nu pot acoperi întreg spațiul acelei incinte.
„Instalăm sau instalăm camere în grădinițe în școli? Din punctul meu de vedere, nu știu în ce măsură este asta o protecție. Pe de o parte, cadrele didactice își vor schimba comportamentul, știind că există acele camere, pe de altă parte, din ce știm din unele experimente care au fost făcute în anii 60-70, în America, în momentul în care omul știe că este supravegheat, tinde să facă mai multe greșeli decât ar face în mod normal.
(…)De obicei acest tip de abuz sexual, de agresiune fizică și așa mai departe, se întâmplă în acele locuri în care nu vor putea fi instalate camere video. Vorbesc de toaletele din școală, vorbesc de recreație și de curtea școlii, unde sunt o grămadă de locuri, cotloane care nu vor putea fi acoperite de camerele video. Din perspectiva asta aș sta să mă întreb în ce măsură beneficiem și în ce măsură este mai dezavantajos, deci cumva e de făcut o pondere, de pus în balanță dacă beneficiile sunt mai mari decât dezavantajele sau dacă acoperă în realmente niște riscuri.” – Nora Neghină, psiholog la Pagina de Psihologie
Ascultă-ți copilul
Adulții tind să creadă că mai degrabă copilul fabrică povești, dar în poveștile lor se află un fir narativ care conține adevărul trăit, dincolo de micile înflorituri. Relația dintre părinte și copil ar trebui să se bazeze pe încredere și comunicare.
„Ar fi cazul să avem mai multă încredere în ceea ce ne spun copiii noștri. Și o parte din ce vine să ne arate și să ne învețe cartea „Trauma prin ochii copilului” este exact asta, întotdeauna să-ți crezi pe cuvânt copilul. Chiar și în cazurile în care mai bagă minciunele, copiii au tendința să mintă pe chestii, ca să zic așa, benigne. Este important să îi credem și să avem încredere că ceea ce ne spun este adevărat.
(…)Sunt traume care pot să apară în urma faptului că un copil nu înțelege exact ce s-a întâmplat. O modalitate de a preîntâmpina agravarea simptomatologiei ulterioare este să i se repună copilului povestea sau elementele de poveste la locul lor, să se re povestească cu copilul ce i s-a întâmplat. ”
Copilul aduce în jocul lui elemente din evenimentul prin care a trecut
Trauma prin care a trecut copilul este semnalată de acesta prin schimbarea comportamentului, iar prin jocul său el va semnala detalii ale întâmplării.
„Sunt din ce în ce mai mulți părinți care vorbesc cu copiii lor, iar dacă nu au făcut-o pe moment, o fac în zilele următoare. Copilul va transmite în moduri diferite că ceva se întâmplă cu el, că nu e el însuși. Părintele observă lucrurile astea și la un moment dat, își pune întrebări legate de schimbarea de comportament. Un element care poate să ne ducă pe noi psihologii sau pe părinți la ideea că s-ar putea să existe acolo un eveniment care nu a fost procesat este când auzim despre tulburări de adormire, dificultăți de adormire ale copilului sau retragere socială. Copilul este mai trist, nu prea mai are entuziasm când se joacă sau repune în joc elemente din eveniment.” – Nora Neghină, psiholog la Pagina de Psihologie
