Criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu a murit la vârsta de 84 de ani.
„S-a stins din viaţă Nicolae Manolescu, cel mai important critic şi istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis criticul literar Mircea Mihăieş.
Nicolae Manolescu era internat la Spitalul Elias din Capitală. Potrivit unor surse medicale, se afla în evidenţă cu boli cronice.
Nicolae Manolescu, eseist, critic şi istoric literar, membru titular al Academiei Române, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea.
A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Universitatea Bucureşti (1956-1962), în 1974 devenind doctor în litere cu teza ”Contradicţia lui Maiorescu”.
În 1964 îşi începe cariera universitară la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, fiind asistent între anii 1964-1968; lector în intervalul 1968-1989 şi, din 1989, profesor. Aici a condus şi ”Cenaclul de luni”, a cărui primă şedinţă a avut loc la 3 martie 1977. Cenaclul a continuat să existe până în 1983, când a fost desfiinţat.
După debutul publicistic în ”Viaţa românească” (iulie 1961) şi cel editorial cu volumul ”Literatura română de azi” (1965, în colaborare cu Dumitru Micu), Nicolae Manolescu a susţinut cronica literară a revistei ”Contemporanul” (1962-1972) şi a ”României literare” (1972-1992).
Între anii 1971-1974, a fost redactor-şef adjunct al ”României literare”, iar din 1990 directorul acesteia.
A publicat peste 30 de cărţi de critică, istorie literară şi eseuri, printre care: ”Lecturi infidele” (1966); ”Teme” (şapte volume între 1971 şi 1988); ”Metamorfozele poeziei” (1968); ”Contradicţia lui Maiorescu” (1973); ”Introducere în opera lui Alexandru Odobescu” (1976); ”Sadoveanu sau Utopia cărţii” (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române); ”Arca lui Noe, eseu despre romanul românesc” (trei volume, 1980 – 1983); ”Despre poezie” (1987); ”Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea” (1991); ”Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului” (1999); ”Literatura română postbelică (Lista lui Manolescu)” (vol. I-III, 2001), care cuprinde o selecţie din cronicile apărute în ”Contemporanul” şi ”România literară” între anii 1962 şi 1993; ”Cititul şi scrisul” (2002, volum autobiografic); ”Lectura pe înţelesul tuturor” (2003), ”Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă” (2009).
În noiembrie 2008, a lansat lucrarea ”Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”, la care a lucrat timp de 25 de ani.
A fost membru corespondent al Academiei Române, ales la 24 octombrie 1997; din 28 martie 2013 – membru titular al Academiei Române.
Din 26 noiembrie 2006 a fost ambasador al României la UNESCO, unde este delegat permanent al României.
Nicolae Manolescu a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) în anul 2005, iar la 23 noiembrie 2009 a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea Uniunii. A fost reales în fruntea Uniunii Scriitorilor la 7 octombrie 2013.
La 1 decembrie 2008 a primit, din partea Administraţiei Prezidenţiale, Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Cruce.
A fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.
Statul francez i-a atribuit, pentru contribuţiile aduse la dezvoltarea culturii române, medalia de ”Cavaler al Literelor şi Artelor”, la 12 iulie 1993.
La 11 decembrie 2008, a primit, la Gala Premiilor „Manuscriptum”, marele premiu „Manuscriptum”, pentru cartea ”Istoria critică a literaturii române”.
A câştigat Premiul Prometheus pentru întreaga carieră – Opera Omnia, acordat de fundaţia ”Anonimul”, în octombrie 2004.
În luna decembrie 2011, Senatul Universităţii din Bucureşti l-a declarat profesor emerit.
sursa foto: Academia Română
