Poliţia Capitalei cere ajutorul pentru găsirea unei fete de 17 ani
Articol de arionmihaela, 11 aprilie 2024, 13:20
Poliţia Capitalei solicită ajutorul pentru găsirea unei fete în vârstă 17 ani, după ce joi, în jurul orei 1,00, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 2 şi nu a mai revenit până în prezent.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, minora dispărută se numeşte Maria Geanina Petrache, are 1,65 metri înălţime, 65 de kilograme, ten deschis, păr şaten, ochi verzi.
La data dispariţiei purta capot negru, cu buline albe, papuci, precizează poliţiştii.
Cei care au văzut-o sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112.