Ascultă Radio București FM Live

Cătălina Poiană: Colegiul Medicilor a declanşat o cercetare procedurală la Spitalul „Sf. Pantelimon”. Adevărul trebuie stabilit

Cătălina Poiană: Colegiul Medicilor a declanşat o cercetare procedurală la Spitalul „Sf. Pantelimon”. Adevărul trebuie stabilit

Articol de arionmihaela, 12 aprilie 2024, 14:50

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti a declanşat cercetarea procedurală la Spitalul „Sf. Pantelimon”, iar ancheta este în derulare, a anunţat preşedintele instituţiei, Cătălina Poiană.

Potrivit acesteia, „ceea ce s-a verificat până în acest moment, respectiv procedurile legate de administrarea de terapie şi de îngrijire a pacienţilor, există, toate sunt în regulă în ceea ce priveşte procedurile”, restul datelor fiind în curs de verificare.

Cătălina Poiană a precizat că nu a primit, în ultima perioadă, niciun fel de sesizare legată de activitatea din secţia de ATI a Spitalului Pantelimon.

„Nu avem niciun fel de plângere din partea aparţinătorilor sau pacienţilor, familiilor pacienţilor aflaţi în această situaţie.  Părerea mea este că atunci când este vorba de viaţa unui om, când e vorba de viaţa unui pacient, orice informaţie trebuie verificată şi cred că este de datoria noastră ca, indiferent care este sursa unei informaţii, ea să fie verificată atunci când vorbim despre decesul pacienţilor. Şi cel mai important lucru este siguranţa pacientului, asigurarea unor servicii de sănătate care să presupună în primul rând siguranţa pacienţilor noştri”, a spus preşedintele CMB.

Poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei efectuează, vineri, audieri în cazul deceselor de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti, conform unor surse judiciare.

Actualitate luni, 5 mai 2025, 20:03

Cristina Neagu și-a anunțat meciul de retragere!

Handbalista Cristina Neagu se retrage oficial pe 8 iunie, când o gală dedicată ei va avea loc la Sala Polivalentă din București. Sportiva spune...

Cristina Neagu și-a anunțat meciul de retragere!
Actualitate luni, 5 mai 2025, 19:56

VIDEO| GenZ vs. Sens Unic – cu Marius Stoica și Eugen Vrabie

În ediția de vineri, 11 aprilie, la Generația Z, i-am avut ca invitați pe Marius Stoica și Eugen Vrabie, moderatorii emisiunii Sens Unic de la...

VIDEO| GenZ vs. Sens Unic – cu Marius Stoica și Eugen Vrabie
Actualitate luni, 5 mai 2025, 19:37

USR a decis să-l susţină oficial pe Nicuşor Dan în turul al doilea!

Comitetul Politic al USR a decis, astăzi, să-l susţină oficial pe Nicuşor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. ”USR este unit...

USR a decis să-l susţină oficial pe Nicuşor Dan în turul al doilea!
Actualitate luni, 5 mai 2025, 19:14

VIDEO: Nicușor Dan a transmis un mesaj după intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale!

Candidatul independent Nicușor Dan a transmis un mesaj după ce a reușit să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. El a spus că...

VIDEO: Nicușor Dan a transmis un mesaj după intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale!
Actualitate luni, 5 mai 2025, 19:05

UPDATE: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de premier!

UPDATE: Preşedintele interimar Ilie Bolojan a luat act, în această seară, de demisia premierului Marcel Ciolacu. Un premier interimar va fi...

UPDATE: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de premier!
Actualitate luni, 5 mai 2025, 19:01

”Mă duc să ning”, premieră la Teatrul de Comedie

Teatrul de Comedie anunță premiera ”Mă duc să ning”, după o piesă scrisă de George Lungoci, în regia lui Sorin Misirianțu, duminică,...

”Mă duc să ning”, premieră la Teatrul de Comedie
Actualitate luni, 5 mai 2025, 17:54

Concertul Regal, la Sala Radio!

Vineri, 9 mai, de la 19:00, în continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani, Orchestra Națională Radio vă invită la Sala Radio la un...

Concertul Regal, la Sala Radio!
Actualitate luni, 5 mai 2025, 17:36

Româncele și-au aflat adversarele de la Roma!

Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian și-au aflat adversarele din primul tur al turneului de tenis de la Roma. Astfel, în prima...

Româncele și-au aflat adversarele de la Roma!