Prof. Camelia Rădulescu despre Programul Erasmus: „Participarea la astfel de activități este una care rămâne memorabilă pentru ei (n.r. elevi), iar familiarizarea cu o altă cultură și cu o altă civilizație este foarte importantă”
Articol de bucurestifm, 16 aprilie 2024, 16:47 / actualizat: 17 aprilie 2024, 16:04
Programul ERASMUS PLUS este unul dintre cele mai de succes programe educaționale ale Uniunii Europene. Elevi și profesori din țările care fac parte din Comunitatea Europeană beneficiază de burse de studiu și de programe de mobilitate. Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes” este una dintre instituțiile acreditate ERASMUS din Capitală.
Ce se întâmplă în această primăvară, a povestit directorul instituției de învățământ, doamna Camelia Rădulescu:
„Un grup de elevi din orașul spaniol Cordoba, cu care noi avem un proiect de intercambio, adică de schimb de elevi, vor veni în vizită la noi, pentru că elevii noștri au fost deja în Cordoba, la liceul respectiv în toamnă, iar acum este rândul elevilor spanioli să ne facă vizită.
De asemenea, primim vizita a unui grup de elevi și profesori tot din Spania, dar de data asta din Insulele Canare, respective din Gran Canaria, care vin atât pentru un schimb de experiență pentru noi, profesorii, dar și pentru o întâlnire cu elevii din liceul nostru, tema proiectului fiind legată de mediu, de comportament sustenabil, care este și unul dintre obiectivele planului nostru Erasmus”.
Pe parcursul mobilităților, elevii care vin în România prin programul ERASMUS au ocazia să descopere, printre altele, și principalele obiective turistice și culturale din București.
„Avem deja un traseu bine stabilit în care am inclus, sigur că da, Calea Victoriei cu câteva dintre obiectivele cele mai importante de acolo, Ateneul Român. Organizarea depinde și de vârsta elevilor, pentru că dacă elevii sunt de vârstă mai mică, ne orientăm spre locuri care să îi atragă și care să fie adecvate intereselor lor.
Ateneul Român, Muzeul de Artă, o scurtă vizită în Galeria Națională. De asemenea, un loc foarte frumos în care îi atrage așa pe cei care sunt pasionați de asta este Casa pictorului Theodor Aman și mergând spre zona veche, îi conducem și spre Librăria de pe Lipscani, care este unul dintre obiectivele care apar și în site-urile de prezentare ale orașului București. Dar sigur că da, sunt interesați și de o vizită la Palatul Parlamentului, dată fiind popularitatea de care se bucură această clădire prin dimensiunile ei, Gradina Botanică și Muzeul Satului, care este un loc absolut spectaculos și unic în Europa prin ceea ce oferă și cea cea le arată străinilor legat de tradițiile românești”, a mai spus Camelia Rădulescu pentru București FM.
Participarea elevilor la una dintre mobilitățile programului ERASMUS PLUS reprezintă o deschidere spre familiarizarea cu diferite culturi și, de ce nu, un punct de inflexiune pentru deciziile din viitor.
„Răspunsul nu poate fi decât unul că este foarte important această participare la mobilități și vreau să vă spun că la finalul fie al gimnaziului fi al liceului, momentul în care se face așa, un bilanț, momentele de care elevii își aduc aminte, dincolo de cursuri, de profesori pe care i-au apreciat ș.a.m.d., participarea la astfel de activități este una care rămâne memorabilă pentru ei, iar familiarizarea cu o altă cultură și cu o altă civilizație este foarte importantă.
Noi, datorită și deschiderii noastre spre limbi străine, elevii noștri studiază limba spaniolă în regim intensiv, adică la un nivel destul de înalt, reușesc să se descurce foarte bine. Le dă lor și siguranța și posibilitatea ca să-și continue studiile folosind limba spaniolă pe care au învățat-o în liceu. Și nu puțini sunt foștii noștri elevi, care în prezent sunt studenți în diverse universități din Spania, dar nu numai.
Unul dintre spațiile geografice pe care anul acesta elevii de liceu l-a descoperit este spațiul țării Estonia, care a fost o surpriză absolută deosebită și din care au venit extraordinar de încântați de modul în care este organizat sistemul de învățământ acolo, de condițiile care se oferă și chiar unii dintre ei, întorcându-se, și-au exprimat dorința de a studia cariera universitară la o universitate din această țară mică, dar extrem de bine pusă la punct din punct de vedere al ofertei educaționale”. – Camelia Rădulescu, directorul Liceului Teoretic Bilingv „Migel de Cervantes”.
ERASMUS PLUS este programul Uniunii Europene pentru Educație, Formare, Tineret și Sport în Europa. Până în 2027, accentul va fi pus pe incluziunea socială, pe tranziția verde și cea digitală, precum și pe promovarea participării tinerilor la viața democratică.
Autor: Adelina Tocitu