Percheziţii la persoane bănuite de înşelăciune; prejudiciu de 1,5 milioane de lei
Articol de bucurestifm, 17 aprilie 2024, 10:47
Poliția Capitalei informează că în această dimineață sunt puse în executare 20 de mandate de percheziție și 9 mandate de aducere, în București și județele Ilfov, Galați, Dâmbovița, Brașov și Giurgiu, într-un dosar penal privind fapte de înșelăciune.
”În fapt, în cursul anului 2023, nouă persoane ar fi indus în eroare 12 persoane vătămate (societăți comerciale ce funcționează în București și în județul Ilfov), cu privire la posibilitatea de a le achita contravaloarea unor mărfuri prin emiterea de instrumente de plată (CEC-uri și bilete la ordin), pentru care nu ar fi asigurat disponibilul la momentul ajungerii la scadență. Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul cauzat este de aproximativ 1.500.000 de lei”, precizează sursa citată.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune. Acțiunea este pusă în executare de poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 1 și beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și de sprijinul Inspectoratelor de Poliție Județene Dâmbovița, Galați și Brașov.