Doi tineri au fost reținuți după ce au furat două lănțișoare
Articol de bucurestifm, 19 aprilie 2024, 14:56
Doi tineri de 14 şi 17 ani au fost reţinuţi. O femeie a făcut o reclamație la poliție în care susține că i-au fost smulse de la gât două lănţişoare, într-un autobuz, în Sectorul 5.
Poliția Capitalei informează că doi tineri, în vârstă de 14, respectiv 17 ani, au fost reținuți pentru tâlhărie calificată și instigare la această infracțiune
La data de 13 aprilie, polițiștii Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 69 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce călătorea cu un autobuz, pe un traseu din Sectorul 5, o persoană ar fi deposedat-o, prin smulgere, de două lănțișoare pe care le avea la gât, apoi a coborât din mijlocul de transport în comun și a fugit.
Cercetările și investigațiile efectuate au condus către un minor, în vârstă de 14 ani, bănuit de comiterea faptei. De asemenea, a mai fost identificat un alt tânăr, în vârstă de 17 ani, bănuit ca fiind instigator al tânărului de 14 ani.
În cursul zilei de 16 aprilie 2024, tânărul în vârstă de 17 ani a fost depistat și condus la audieri, iar la data de 18 aprilie 2024, a fost depistat și bănuitul în vârstă de 14 ani.
În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, față de bănuitul în vârstă de 17 ani fiind dispusă, ulterior, măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.
De asemenea, și tânărul în vârstă de 14 ani va fi prezentat în fața magistraților cu propunere legală.
Autor: Bogdan Verman