Bătălia cu numărul 257 a „războiului fotbalistic” dintre Real Madrid și Barcelona s-a jucat pe „Estadio Santiago Bernabeu”, din capitala Spaniei. Sau mai bine spus, în „infernul Bernabeu”. Primul contact vizual cu arena de milioane de euro a „galacticilor” dirijați de pe margine de Carlo Ancelotti te face să crezi că te afli pe unul dintre stadioanele gigantice de peste Ocean și că, în scurt timp, două echipe de fotbal american își vor face apariția pe teren.
Motivul? Foarte simplu. Tabela luminoasă și modernizată care înconjoară întreaga arenă a madrilenilor, concepută tocmai pentru a înțelege mai bine fazele jocului și pentru a te simți, uneori, în timpul partidei, ca în propria sufragerie, pe canapeaua confortabilă. Nu degeaba au durat atât de mult lucrările de renovare ale stadionului celui mai titrat club din istoria fotbalului. Și încă nu sunt finalizate, pentru că procesul a ajuns la aproximativ 90%.
Tribunele de pe „Estadio Santiago Bernabeu” sunt construite în așa fel încât să îți ofere senzația că, din orice poziție a arenei ai privi ceea ce se întâmplă pe gazon, ești aproape de vedetele evenimentului.
Când urmărești confruntarea care adună milioane de oameni de pretutindeni, din colțuri diferite ale lumii laolaltă, atât pe arenă (cei care au prins bilete), cât și cei care își susțin echipa favorită din fața televizoarelor (nu au fost norocoși), pare că aluneci ca pe un „tobogan” spre teren. Totul se petrece ca urmare a modului de așezare a scaunelor, care transformă experiența într-una abruptă și înclină tribunele spre realitatea fotbalistică grandioasă din teren.
Procesul de modernizare a fost extrem de stufos. Detaliu subliniat de cifre uluitoare, care te lasă cu gura cască. O ramă protectoare montată pe acoperiș din metal de culoare gri închis cântărește 7.000 de tone, care s-ar traduce în 57 de kilograme în plus față de lățimea și înălțimea Turnului Eiffel, din Paris.
Poate se vor muta excursiile romantice din Franța în Spania, cu această ocazie. 860 de milioane de lire sterline, mai exact, 1 billion de euro au costat renovările acestui stadion, care, la ora actuală, este cel mai nou din Europa. Va fi depășit, curând, de Camp Nou, ce va arăta ca un „OZN”.
Și pentru că aminteam anterior despre globalizarea acestui eveniment, care, la nivel mondial, încasează cei mai mulți bani din publicitate, vânzări și interes, după finala de „Super Bowl”, din Statele Unite ale Americii, acest lucru s-a văzut clar. Or mai fi câteva înaintea sa, dar gradul de spectaculozitate difer de la cer la pământ.
Lângă mine, la câteva minute după ce am pătruns pe arenă, s-a așezat un sud-american, mai exact, un fan al celor de la Real Madrid din Bolivia. La vârsta de 50 de ani, a fost primul „El-Clasico” din viața sa. Ce să mai spun eu, un tânăr la 20 de ani? Doar ca să înțelegeți dificultatea procurării unui bilet și participarea la duelul de gală dintre Real Madrid – Barcelona.
La momentul enumerării fotbaliștilor oaspeților, pentru că cei ai formației iberice au fost idolatrizați și venerați, Xavi Hernandez a fost „protagonistul fluierăturilor”. Antrenorul catalan a avut parte de o recepție rece din partea fanilor liderului din La Liga, chiar dacă a jucat meciuri cât o viață a unui om pentru reprezentativa țării sale și a pus umărul la triumful mondial din 2010.
Meciul începe, iar dacă priveai tabela în stil american, ți-era suficient. Patru ecrane imense pe care puteai urmări înfruntarea în timp real, de la o distanță mult mai mică și cu o calitate video excelentă. Atunci când o acțiune neclară avea loc pe gazonul impecabil, care nu prezenta absolut nicio imperfecțiune, tabela colorată și adusă în realitatea din 2024, te ajuta să te lămurești cu orice ai fi avut nevoie.
Golul rapid al Barcelonei a fost primit ca un șoc de fanii celor de la Real Madrid, pe care, dacă priveai la 360 de grade, îi vedeai lăsați fără respirație atât din pricina scorului de la acel moment, cât și pentru că nu aveai loc să arunci un ac.
Imediat, Pau Cubarsi a arătat că încă este un fotbalist necopt și care nu este pregătit să pătrundă în templul „Bernabeu” fără să nu comită o greșeală, eroare tradusă într-o lovitură de la unsprezece metri.
Nimeni altul decât Vinicius Junior, în stilul lui Neymar JR, compatriotul său, transformă și egalează situația pe tabelă. Mai apoi, partea secundă a jocului a adus o nebunie de meci, care, după ce s-au înscris două goluri în patru minute, s-a încheiat cu o reușită fundamentală a lui Jude Bellingham, care a adus titlul în capitala Spaniei.
„Salvatorul” lui Carlo Ancelotti din această stagiune a punctat în prelungirile partidei, iar în spațiul redus pe care îl aveam la dispoziție, am fost călcat pe picioare de toți fanii madrileni care începeau să sărbătorească titlul. Tabela cu specific american arăta scorul de 3-2 care era echivalent cu petrecere generală dată toată noaptea pe străzile din Madrid.
Nu a fost chiar așa, în ciuda muzicii regale introduse la finalul confruntării și cântecelor cu fularul ridicat ale suporterilor madridiști. Toată lumea a mers spre propriile case liniștită și pregătită de o zi normală de luni. Este deja cunoscut sentimentul victoriilor pe linie la o formație precum aceasta, iar oamenii au mai trăit cuceririi ale titlului din campionat ori succese contra rivalei pe viață.
Exact cum vă spuneam, tabela „minune” împrumutată din campionatul de fotbal american ori de prin finalele de crichet din Occident, cumulată cu aspectul modern al stadionului confirmă trăsătura de „INFERN” a arenei „Santiago Bernabeu”.
11 puncte în fața trupei catalane, care înseamnă drum liber spre al 36-lea titlu de când există acest club unic în lume, mai mult decât orice altă grupare din țara „Gazpacho-ului și Churros-ului”. „Visul american” s-a transformat într-o „piesă de teatru a cărei cortină trasă la final era albă, ci nu roșie”.
