UPDATE – Românii căștigă noi medalii la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged!
Articol de alinaene, 28 aprilie 2024, 14:15 / actualizat: 28 aprilie 2024, 16:07
România (Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria-Ştefania Petreanu), care a fost pe locul secund la 500 şi 1.000 de metri, a preluat apoi conducerea şi s-a impus cu timpul de 06 min 32 sec 00/100, în faţa echipajelor din Marea Britanie (06:35.16) şi Italia (06:37.41).
România a încheiat pe locul secund în clasamentul final, cu opt medalii, patru de aur, două de argint şi două de bronz, fiind devansată de Marea Britanie, dar terminând înaintea Italiei și a Norvegiei.
Românii Florin Arteni şi Florin Lehaci au cucerit medaliile de argint în proba masculină de dublu rame, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged (Ungaria).
Arteni şi Lehaci au fost cronometraţi în 07 min 03 sec 88/100, fiind devansaţi de echipajul din Marea Britanie (07:01.54).
Podiumul a fost completat de Elveţia (07:06.50).
Bilanţul României la Szeged a ajuns acum la cinci medalii: două de aur, două de argint şi una de bronz.
Sâmbătă, România a obţinut trei medalii, una de aur, una de argint şi una de bronz.
Aurul tricolorelor a fost obţinut la dublu vâsle, categorie uşoară (Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc), argintul a fost câştigat la patru rame feminin (Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş), iar bronzul la 8+1 masculin (Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci, Adrian Munteanu).
Duminică, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au cucerit aurul la dublu rame feminin, iar Florin Arteni şi Florin Lehaci au luat argint la dublu rame masculin.
Duminică, tricolorii vor mai lua startul în patru finale A, la dublu vâsle feminin, dublu vâsle masculin, schiff simplu feminin şi 8+1 feminin.